Trei ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române au slujit la sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi în Catedrala veche din Arad
Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad, aflată sub ocrotirea Sf. Pr. Mucenic Ilarion Felea, sub oblăduirea Arhiepiscopiei Aradului și în colaborare cu Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, precum și cu instituțiile administrative centrale și locale și de cultură arădene, a organizat joi, 30 ianuarie 2025, de sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi, ocrotitorii școlilor teologice, un eveniment bisericesc și cultural.
Anul 2025 marchează împlinirea a 100 de ani de la înființarea Patriarhiei Române, moment unic și extraordinar, cu valențe multiple în viața și devenirea Bisericii Ortodoxe Române. Totodată, Centenarul Patriarhiei Române este încununat cu canonizarea a 16 sfinți duhovnici și mărturisitori din secolul al XX-lea, precum și cu proclamarea publică a canonizării lor în decursul acestui an. Printre sfinții canonizați se numără și Sf. Pr. Mucenic Ilarion Felea.
Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad, aflată sub ocrotirea Sf. Pr. Mucenic Ilarion Felea, sub oblăduirea Arhiepiscopiei Aradului și în colaborare cu Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, precum și cu instituțiile administrative centrale și locale și de cultură arădene, a organizat joi, 30 ianuarie 2025, de sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi, ocrotitorii școlilor teologice, un eveniment bisericesc și cultural.
Evenimentul deschide seria manifestărilor bisericești, academice și culturale dedicate Centenarului Patriarhiei Române și Proclamării publice a canonizării Sf. Pr. Mucenic Ilarion Felea, care se vor desfășura pe parcursul întregului an 2025.
Manifestarea a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii în Catedrala istorică a Aradului de către IPS Timotei, Arhiepiscopul Aradului; PS Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei și PS Ieronim, Episcopul Daciei Felix.
Soborul părinților slujitori a fost format din dascălii Facultății de Teologie arădene, în frunte cu Pr. Prof. Univ. Dr. Cristinel Ioja, Decanul Facultății de Teologie și din părinții profesori ai Seminarului Teologic Ortodox din Arad, în frunte cu Pr. Prof. Călin-Dan Teuca, Directorul seminarului arădean.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de către PS Ieronim, Episcopul Daciei Felix, o sinteză istorică și teologică asupra vieții și învățăturii celor Trei Sfinți Ierarhi, precum și a prăznuirii lor, începând cu lumea bizantină și actualizându-o în contemporaneitate.
După săvârșirea Sfintei Liturghii s-a oficiat slujba de pomenire pentru ierarhii, profesorii, ostenitorii și ctitorii învățământului teologic arădean.
La finalul sfintei slujbe Pr. Prof. Univ. Dr. Cristinel Ioja, Decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad, a adresat cuvânt de mulțumire ierarhilor, asigurându-i de întreaga ascultare și slujire a dascălilor arădeni de teologie, în unitate cu întreaga Biserică. Totodată, a evidențiat importanța prăznuirii Sf. Trei Ierarhi, ca ocrotitori ai învățământului teologic, precum și a proclamării publice a canonizării noilor sfinți români, strădania duhovnicească a slujitorilor și teologilor de a transfera viața și învățăturile acestor sfinți din conștiința Bisericii, în conștiința publică.
În același cuvânt, Preacucernicia Sa a făcut prezentarea volumului omagial dedicat Părintelui Prof. Univ. Dr. Ioan Tulcan la împlinirea venerabilei vârste de 70 de ani, arătând că părintele profesor este unul dintre cei mai importanți teologi români actuali, cu contribuții semnificative în dezvoltarea Dogmaticii și Misiologiei ortodoxe. Motivația editării unui astfel de volum este legată de contribuția teologică și didactică pe care o așază în dreptul Facultății de Teologie din Arad. Cu o prezență de peste trei decenii în instituția teologică arădeană, pe care a slujit-o cu mult devotament, Părintele Profesor Ioan Tulcan face parte din generația fondatoare a Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad fiind cel mai longeviv decan al acesteia în prelungita tranziție a învățământului superior românesc.
Ca semn de aleasă prețuire pentru întreaga activitate teologică și pastorală, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. a conferit Părintelui Profesor Dr. Ioan Tulcan Ordinul „Sfântul Ioan Gură de Aur”, gramata fiind citită de Protos. Lect. Univ. Dr. Iustin Popovici, Consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului, iar crucea fiind oferită de către IPS Timotei, Arhiepiscopul Aradului.
Îndată după aceasta, Părintele Profesor Ioan Tulcan a luat cuvântul mulțumind ierarhilor și celor ce s-au implicat în tipărirea volumului omagial. Cu vădită emoție și-a exprimat mulțumirea, bucuria, dar și speranța legate de acest moment festiv.
Facultatea de Teologie din Arad, sub coordonarea Pr. Prof. Univ. Dr. Cristinel Ioja, a inițiat o colecție intitulată „In Honorem”, dedicată dascălilor de teologie din Arad, ajunși la o vârstă venerabilă și care au slujit catedrei universitare întreaga viață. Cu prilejul sărbătoririi Sf. Trei Ierarhi s-a lansat al doilea volum al acestei colecții dedicat Părintelui Profesor Dr. Ioan Tulcan. Volumul a avut ca editori Pr. Prof. Univ. Dr. Cristinel Ioja și Pr. Conf. Univ. Dr. Caius Cuțaru și a apărut la Editura Universității „Aurel Vlaicu” din Arad.
Răspunsurile liturgice au fost date de corurile reunite ale Școlilor Teologice din Arad; dirijori: Pr. Lect. Univ. Dr. Tiberiu Ardelean, Diac. Prof. Marius Lăscoiu Martin.
La această sărbătoarea au fost prezenți Dl. Dr. Iustin Cionca, Președintele Consiliului Județean Arad, alți oaspeți de seamă, studenți teologi, elevi seminariști și un număr mare de credincioși.
***
Partea a doua a manifestărilor a continuat cu Festivitatea inaugurală a Centenarului Patriarhiei Române și Proclamării publice a canonizării Sf. Pr. Mucenic Ilarion Felea, festivitate desfășurată în Aula facultății.
La prezidiul manifestării s-au aflat IPS Timotei, Arhiepiscopul Aradului; PS Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei și PS Ieronim, Episcopul Daciei Felix. În sală s-au aflat invitați, studenți teologi și elevi seminariști.
În deschiderea manifestării Pr. Prof. Univ. Dr. Cristinel Ioja, Decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad, a dresat cuvânt de salut invitaților aflați la prezidiu, precum și participanților aflați în sală. După cuvântul de bun venit a susținut în fața auditoriului conferința intitulată „Repere ale învățământului teologic universitar în Patriarhia Română”, evidențiind principalele direcții ale gândirii teologice din ultima sută de ani în Patriarhia Română, precum și personalitatea unor teologi marcanți, care au dat anvergură Teologiei românești din acest răstimp.
Totodată, a făcut o scurtă prezentare a întregului program bisericesc-academic-cultural legat de Centenarului Patriarhiei Române și de Proclamarea publică a canonizării Sf. Pr. Mucenic Ilarion Felea, program concretizat în 20 de evenimente, care se vor desfășura pe întreg parcursul anului 2025.
După acest moment Corul „Atanasie Lipovan” al Facultății de Teologie Ortodoxă dirijat de Pr. Lect. Univ. Dr. Tiberiu Ardelean a interpretat un buchet imne bisericești potrivite cu solemnitatea momentului.
A urmat conferința intitulată „Fapte ale sfințeniei în viața Părintelui Ilarion Felea (1903-1961). Repere în biografia unui sfânt”, susținută de Protos. Lect. Univ. Dr. Nicolae M. Tang. Expunerea a sintetizat, în date concrete, parcursul vieții și slujirii Sf. Pr. Mc. Ilarion Felea.
În încheiere IPS Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a mulțumit ierarhilor prezenți, Universității și oficialităților centrale și locale pentru aportul adus la acest eveniment, dar și pentru întreg sprijinul arătat Facultății de Teologie din Arad. Înaltpreasfinția Sa a subliniat că sărbătoarea Sf. Trei Ierarhi este o sărbătoare a unității Bisericii, unitate păstrată de-a lungul secolelor și între provinciile românești, unitate care a dus la solemnul act de proclamare a Patriarhiei Române din anul 1925. Teologia arădeană a dat teologi și istorici care au susținut afirmarea Bisericii Autocefale Române sub forma organizării acesteia ca Patriarhie. Între aceștia se distinge Pr. Dr. Gheorghe Ciuhandu. Bucuria teologiei arădene este deosebit de mare prin canonizarea Părintelui Ilarion Felea, care încă din anul 2015 și l-a ales ca ocrotitor.
***
Inaugurarea șirului manifestărilor dedicate Centenarului Patriarhiei Române și Proclamării publice a canonizării Sf. Pr. Mucenic Ilarion Felea pune în evidență bogata și complexa istorie a Bisericii Ortodoxe Române în ultima sută de ani, perioadă în care ierarhi, preoți, teologi, monahi și monahii, alături de poporul român dreptcredincios au luptat pentru apărarea și afirmarea identității bisericești și naționale.
Totodată pune în lumină și personalitatea Părintele Ilarion V. Felea, care a marcat istoria și teologia Bisericii Ortodoxe Române atât prin slujirea sa, cât și prin scrierile sale, dar mai ales prin mărturisirea sa, mărturisire care a atins apogeul prin moartea martirică în temnița din Aiud. Toate acestea îl fac demn de a fi trecut în rândul sfinților, în Sinaxarul Bisericii, în ceata mărturisitorilor, dar și a teologilor. Satura sa culturală, teologică și duhovnicească a impresionat pe contemporanii săi și continuă să impresioneze și să marcheze generațiile de azi și cele care vor urma.
(Protos. lect. dr. Nicolae M. Tang)
Sursa: arhiepiscopiaaradului.ro