Trei zile de manifestări religioase şi culturale la Mănăstirea Agapia
Mănăstirea Agapia din judeţul Neamţ este, începând de astăzi până sâmbătă, 21 iulie, gazda mai multor evenimente prilejuite de încheierea lucrărilor de reabilitare a complexului monahal. De sărbătoarea Sfântului Ilie, biserica mare a acestei aşezări monahale va fi resfinţită de IPS Părinte Mitropolit Teofan, iar sâmbătă, 21 iulie, de la ora 7:00, va avea loc o procesiune dedicată Sfinţilor Rafail şi Partenie de la Agapia Veche.
La Mănăstirea Agapia din judeţul Neamţ vor avea loc, începând de astăzi până sâmbătă, 21 iulie, mai multe manifestări religioase şi culturale, prilejuite de finalizarea lucrărilor la câteva dintre obiectivele acestei aşezări monahale. În această dimineaţă de la ora 5:00, se vor oficia Acatistul Maicii Domnului, Ceasurile şi Sfânta Liturghie, urmând ca la ora 10:30 să aibă loc deschiderea muzeelor mănăstirii şi lansări de carte.
Prima manifestare culturală va avea loc odată cu inaugurarea Muzeului de Artă „Nicolae Grigorescu“, care va fi prezentat de muzeograful Eva Giosanu. În continuare, restauratorul Pia Stinghe va ţine un cuvânt despre restaurarea picturii Bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ a Mănăstirii Agapia. Va urma lansarea de către conf. Ioana Beldiman, de la Universitatea de Arte din Bucureşti, a albumului „Grigorescu la Agapia“ semnat Marina Sabados.
Tot astăzi, de la ora 13:00, va fi deschisă Casa Memorială „Alexandru Vlahuţă“, care va fi prezentată invitaţilor de muzeograful Eva Giosanu. Va urma lansarea volumului de poezie „Xenia Monahia“ de către prof. Alexandru Gafton, prof. Gheorghe Chivu şi monahia Maria Giosanu.
La ora 18:00 va începe slujba Privegherii în cinstea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul.
Mâine dimineaţă, de la ora 8:00, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, va resfinţi Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil“ a Mănăstirii Agapia. După Sfânta Liturghie se va oficia parastasul pentru ctitorii sfântului lăcaş şi pentru pictorul Nicolae Grigorescu.
În după-amiaza aceleiaşi zile va fi lansat albumul „Agapia în fotografie veche“ de către Vasile Munteanu, directorul Direcţiei de Cultură Iaşi, şi de către Cătălin Jeckel, directorul Editurii Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. De la ora 18:00 se va oficia slujba Privegherii în cinstea Sfinţilor Rafail şi Partenie de la Agapia Veche.
Sâmbătă, de la ora 7:00, la Mănăstirea Agapia va începe procesiunea închinată Sfinţilor Rafail şi Partenie, care se va încheia la Schitul Agapia Veche. Pe parcursul procesiunii se va citi Acatistul Sfinţilor Rafail şi Partenie şi se vor face 12 popasuri. Începând cu ora 9:00, în aşezarea monahală de la Agapia Veche, se va oficia Sfânta Liturghie.