Troiţă nouă în Parohia Poeniţa
În Parohia Poeniţa din Protopopiatul Paşcani a fost sfinţită pe 26 decembrie 2014 o troiţă.
După cum ne-a relatat pr. paroh Marius-Ionuţ Tabarcea, evenimentul religios s-a desfăşurat într-un cadru festiv, în prezenţa a numeroşi credincioşi. Edificiul se află în apropierea bisericii parohiale, fiind ocrotită de Maica Domnului şi de Sfânta Cuvioasă Parascheva. La slujbă au mai participat pr. Florin Călăraşu de la Parohia „Adormirea Maicii Domnului“ din Paşcani şi pr. Vasile Stejar de la Parohia Hârtoape. Noua troiţă din Parohia Poeniţa a fost ridicată şi înfrumuseţată de enoriaşul Vasile Glodeanu şi de familia Ailenei Vasile şi Anişoara. „Bunul Dumnezeu să binecuvânteze lucrarea şi osteneala ctitorilor, iar trecătorii care se vor opri pentru o clipă şi se vor închina în faţa sfântului locaş să fie ocrotiţi prin puterea Sfintei Cruci“, s-a exprimat pr. paroh Marius-Ionuţ Tabarcea.