Tu știi când începe viața?

Arhiepiscopia Iaşilor

Tu știi când începe viața?

Vineri, 20 martie a.c., de la ora 17.00, în Aula „Emil Palade” a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași, Asociația Familia Tradițională vă invită la Dezbaterea Publică „Embrionul – persoană umană sau produs de concepție”, organizată în cadrul Săptămânii pentru viață 2015.

Asociația Familia Tradițională, în colaborare cu Colegiul Național al Asistenților Sociali – Sucursala Teritorială Iași, Asociația Studenților Mediciniști Iași și Asociația Studenți pentru Viață – București, a pregătit un eveniment special în cadrul seriei de manifestații organizate în Săptămâna pentru viață 2015 – „Fiecare viață este un dar”. Astfel, pe 20 martie, de la ora 17.00, în Aula „Emil Palade” a Universității de Medicină și Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa” Iași, ieșenii sunt așteptați la o dezbatere centrată în jurul întrebării: „Tu știi când începe viața?”.

Invitații la Dezbaterea Publică „Embrionul – persoană umană sau produs de concepție” sunt: Prof. Univ. Dr. Mircea Onofriescu, managerul Maternității „Cuza Vodă” Iași; Prof. Univ. Dr. Maria Stamatin, directorul medical al Maternității „Cuza Vodă” Iași; Prof. Univ. Dr. Vasile Astărăstoae, președintele Colegiului Medicilor din România; Pr. Prof. Univ. Dr. Gheorghe Popa, prorector pentru strategie, dezvoltare instituţională şi managementul calităţii al Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași; Conf. Dr. Ovidiu Gavrilovici, de la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, invitați cu care publicul și jurnaliștii prezenți vor putea intra în dialog.

Prin acest eveniment, ONG-urile implicate își doresc să pună în discuție anumite situații care necesită o mai profundă clarificare, să faciliteze dialogul între publicul larg și specialiști din diverse domenii și, nu în ultimul rând, să găsească soluții concrete la problemele aduse în discuție.

Cei care doresc să participe la această dezbatere vor avea oportunitatea de a-și exprima opiniile pe teme precum: Când începe viața?; Viața umană – valori și limite; Subiectivismul sau relativismul termenilor legali în ceea ce privește viața intrauterină ș.a.

Citește despre: