Ucraina – Ortodoxia pe Maidanul libertăţii
Cine merge la Kiev în aceste zile, după revoluţia Maidanului, este impresionat de numărul mare de locuri de amintire a martirilor revoluţiei, aşa-numiţii “cei o sută de mucenici” care au fost ucişi de forţele de ordine în timpul protestelor împotriva lui Yanukovici.
În aceste locuri unde şi-au dat viaţa eroii revoluţiei ucrainene există multe icoane ortodoxe, care stau lângă fotografiile celor căzuţi, însoţite de metanii, lumânări, scrisori şi suveniruri religioase. E ca un sanctuar al durerii şi al suferinţei pentru libertate, în care oamenii se reculeg şi îşi aduc aminte de preţul de sânge vărsat de eroi.
În Ucraina peisajul religios este unul divers şi complicat. Există trei Biserici auto-intitulate ortodoxe, care păstrează cultul ortodox şi se revendică de moştenirea ortodoxiei: Biserica Ortodoxă Ucraineană, dependentă de Moscova deşi îşi spune autonomă, Patriarhia Kievului, auto-intitulată astfel după deceniul al nouălea al secolului trecut (nerecunoscută încă de Bisericile ortodoxe) şi Biserica Ucraineană Ortodoxă Autocefală. Există şi Biserica Greco-Catolică şi Biserica Romano-Catolică.
Un activist politic din partea Uniunii Muncitorilor Autonomi, Denis Gorbach, spunea că Biserica Ortodoxă Ucraineană, dependentă de Moscova, este prea atinsă de ideile retrograde ale pan-slavismului, conservatorismului homofob şi antisemit. Unii dintre membrii ei au idei preconcepute despre valorile occidentale putrede şi despre multiculturalism.
Ucraina – spune un curator de muzeu din Kiev – este de multă vreme legată strâns de ideea de pan-rusism, fiind descendentă a Rusiei Kievene. În 2013, s-au sărbătorit cu mult fast şi cu resurse bugetare imense 1025 de ani de la Botezul Rusiei Kievene, inima Rusiei de atunci. La aceste manifestări însuşi Preşedintele Putin a fost invitat în Ucraina.
O dată cu iniţierea protestelor Maidanului, Biserica Ortodoxă Ucraineană a hotărât să menţină neutralitatea faţă de curentele politice, ceea ce a stârnit furia multor cetăţeni pro-europeni. Mai târziu, după plecarea preşedintelui Yanukovici, clericii ortodocşi au putut să îşi exprime liber opţiunea lor pentru o Ucraină independentă de “jugul rusesc”.
Preoţii au luat parte la protestele din stradă, iar când poliţia înarmată a atacat pe protestatari, risipind cu gaze lacrimogene şi tunuri cu apă peste 10 000 de oameni, mulţi dintre aceştia au căutat refugiu la Mănăstirea Sfântul Mihail din apropiere, aflată sub jurisdicţia Patriarhiei de Kiev. Acolo, demonstranţii au fost apăraţi de preoţi îmbrăcaţi în reverende şi cu epitrahile pe umeri, care s-au interpus între demonstranţi şi poliţia înarmată. A fost un şoc pentru tinerii poliţişti să vadă un rând de preoţi îmbrăcaţi în veşminte, cu Cruci de binecuvântare în mâini, stand între ei şi protestatari. Poliţia s-a retras din faţa mănăstirii.
De asemenea, preoţii au ţinut slujbe pentru pace în mijlocul protestatarilor, aflaţi cu miile în genunchi şi rugându-se pentru viaţa lor şi pentru libertatea Ucrainei. Oridecâte ori se cânta Imnul naţional al Ucrainei, era urmat imediat de Tatăl nostru, în care manifestanţii în genunchi, cereau lui Dumnezeu pâine şi iertare. Sute de oameni cu vederi ateiste sau agnostice s-au convertit atunci în febra protestelor.
Ucrainenii se văd pe ei înşişi ca fiind europeni, aşa că orice încercare de a-i asimila ruşilor este din start un eşec. În acelaşi timp fiinţa naţională a ucrainenilor este ortodoxă, strâns legată de Răsăritul creştin şi păstrând cu sfinţenie dogmele şi regulile Bisericii lui Hristos.
