Prin cădere, omul şi-a ieşit din această fire, a căzut din firea lui şi a trebuit ca Însuşi Dumnezeu să vină în istoria omului, să-Şi „suflece mânecile" şi să spună: „Uite, omule, vin Eu să fiu om, căci tu n-ai aflat, n-ai ştiut cine eşti". Dumnezeu a venit în istorie să fie El om, a trăit toate nefericirile noastre şi toate rezultatele căderii noastre, a trebuit să trăiască şi moartea noastră, să treacă şi prin iad şi acolo, Dumnezeu a dat o singură lovitură. Până acolo Dumnezeu a fost blând ca un miel, dar acolo mielul a distrus porţile iadului şi, cum cântăm la Înviere, prin moartea Lui a biruit moar­tea, a săvârşit un lucru pe care primul Adam n-a ştiut şi n-a putut să-l săvârşească, din cauza căderii. Dar prin Înviere, Înălţare şi şedere de-a dreapta Tatălui, El a parcurs drumul pe care ar fi trebuit să-l facă măcar un om şi, deci, în Hristos, omul s-a desăvârşit şi s-a schimbat. Acesta este sensul Noului Testament.

(Celălalt Noica – Mărturii ale monahului Rafail Noica însoțite de cîteva cuvinte de folos ale Părintelui Symeon, ediția a 4-a, Editura Anastasia, 2004, pp. 37-38)