Ultima priveghere ASCOR din acest an universitar: Tinerii au adus mulțumire Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, membrii ASCOR Iași au organizat săptămâna trecută, la Catedrala Veche „Sfântul Gheorghe”, o slujbă de priveghere închinată Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul, fiind ultima din acest an universitar.
Răspunsurile la strană au fost oferite de tinerii din asociațiile ieșene: ASCOR, ATOR, Studenți Pentru Viață și Prietenii „Sfinților Trei Ierarhi”, tineri ce sunt voluntari în cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor.
La finalul slujbei, părintele arhim. Nicodim Petre a împărtășit câteva gânduri legate de viața Sfântului Grigorie Dascălul:
Născut la București în anul 1765, intrat în anul 1790 în monahism la Mănăstirea Neamț, sub îndrumarea duhovnicească a Sfântului Paisie Velicicovski, în anul 1823 avea să fie hirotonit episcop, fiind așezat în cinstea de Mitropolit al Țării Românești. Sfântul deprinsese în tinerețe limbile greacă și latină, precum și cunoștințe vaste de teologie, filosofie și gramatică. Învățătura îl va ajuta mai târziu să traducă scrierile sfinților părinți, spre luminarea poporului lui Dumnezeu din țara noastră. S-a îngrijit între altele de retipărirea colecției „Viețile Sfinților”, în doisprezece volume, după ediția de la Mănăstirea Neamț pe care o considera foarte folositoare pentru formarea duhovnicească și luminarea sufletelor credincioșilor. Prin întemeierea de școli, prin scrierile și cuvântările sale, s-a luptat pentru promovarea limbii, culturii și demnității românești. Este important să ne cunoaștem credința, istoria și limba. Scriem uneori mesaje ca și cum n-am cunoaște limba română, dar pentru limba română mulți înaintași au luptat și au suferit. Este bine să putem scrie corect românește. Vă doresc tuturor o vacanță frumoasă și să vă propuneți să citiți minim cinci cărți bune.
„Din sutele de activități pe care le organizăm anual, simt că activitățile cu cel mai mare impact sunt liturghiile săptămânale și aceste privegheri pe care le-am organizat lunar. Sunt momente în care tinerii stau preț de câteva ore în taina nopții și se roagă, se liniștesc. Altfel trăiești bucuria întâlnirii cu celălalt, altfel merge învățatul, altfel reacționezi în situațiile cotidiene de viață. Aici e acel timp puțin, dar petrecut bine, după cum spunea părintele Arsenie Papacioc”, a mărturisit Tomeac Iulian, președinte ASCOR Iași.
Această slujbă a fost organizată pentru ca tinerii să-I mulțumească lui Dumnezeu pentru toate darurile și reușitele din acest an universitar și pentru a-I cere ajutorul în activitățile care vor avea loc vara aceasta în Arhiepiscopia Iașilor.
(Iustinian, voluntar ASCOR Iași)