Ultimii vorbitori ai limbii Mântuitorului Hristos sunt amenințați cu dispariția

Religia în lume

Ultimii vorbitori ai limbii Mântuitorului Hristos sunt amenințați cu dispariția

„După victimele umane, pierderea ce a mai mare este faptul că dispare o limbă istorică, o limbă în care au fost scrise primele cuvinte creștine și în care a vorbit Iisus. Peste o cultură milenară, steagul negru al ISIS aduce doar distrugere și pierdere”.

Deși majoritatea specialiștilor bibliști afirmă că limba în care au vorbit Mântuitorul Iisus Hristos, Maica Domnului și Sfinții Apostoli a dispărut de cel puțin 1.600 de ani, limba aramaică sau arameică încă mai este folosită de un grup restrâns de creștini. Aflați în câmpiile biblicului Ninive, creștinii chaldeeni asirieni încă mai vorbesc limba aramaică.

Însă, amenințarea războiului din Irak, apoi primăvara arabă și cucerirea acestor teritorii de către Statul Islamic au făcut ca acești creștini să se împuțineze. Dacă în timpul regimului Saddam Husein asirienii numărau o comunitate de aproximativ jumătatea de milion de membri care locuiau în Irak, astăzi mai trăiesc la Mosul și Ninive doar câteva mii. În anul 2015, gruparea teroristă a răpit între 250 și 300 de creștini asirieni, despre care nu se știe încă nimic, așa cum notează Al Jazeera.com.

Eden Naby, un istoric specializat pe Orientul Mijlociu și expert în cultura asiriană, a declarat că, „după victimele umane, pierderea ce a mai mare este faptul că dispare o limbă istorică, o limbă în care au fost scrise primele cuvinte creștine și în care a vorbit Iisus. Peste o cultură milenară, steagul negru al ISIS aduce doar distrugere și pierdere”.

Citește despre: