Părintele Vasile Ignătescu s-a născut pe 10 decembrie 1927 în localitatea Părhăuţi, judeţul Suceava. Părinţii săi, Gheorghe şi Ileana Ignătescu, i-au dat o aleasă educaţie creştină, sădindu-i în suflet încă din cea mai fragedă copilărie dragostea faţă de sfânta Biserică şi faţă de ţara în care s-a născut. La vârsta şcolară a urmat clasele I-IV în satul natal după care, începând cu clasa a V-a, a continuat învăţătura la Liceul „Ştefan cel Mare“ din Suceava, în perioada 1938-1946. În anul 1946 s-a înscris la Facultatea de Teologie din Suceava, mutată aici de la Cernăuţi, iar din 1948 la Bucureşti, ca urmare a comasării Facultăţii de Teologie a Universităţii din Iaşi cu Facultatea de Teologie din Bucureşti. A absolvit această facultate în anul 1950, avându-l profesor, printre alţii, pe părintele Dumitru Stăniloae, de la care a prins o deosebită dragoste pentru disciplina Teologie Dogmatică.

În acelaşi an, 1950, şi la îndemnul părintelui Stăniloae, a fost hirotonit preot misionar în Episcopia Clujului pentru parohiile foste greco-catolice din Câmpia Transilvaniei. Timp de nouă ani a desfăşurat activitate misionară în parohiile Urca de Câmpie (1950-1953), Silvaşu de Câmpie (1953-1956), Vlădeni-Codlea (1956-1959). Fire dinamică, caracterizată printr-un fel „neastâmpăr pastoral“, a mobilizat pe credincioşii din aceste parohii pentru repararea şi dotarea bisericilor cu cele necesare desfăşurării cultului divin.

Între anii 1956-1959 îşi continuă pregătirea teologică superioară urmând cursurile de magisteriu la Facultatea de Teologie din Bucureşti, finalizând aceste cursuri cu susţinerea examenului aprofundat de admisibilitate, pe care l-a promovat cu calificativul „foarte bine“. În perioada 1959-1970 a fost profesor de dogmatică şi limba franceză la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ, unde, între anii 1964-1967, a deţinut şi funcţia de director. Concomitent cu munca la catedră a desfăşurat şi o frumoasă activitate pastoral-misionară în parohiile Vânători, „Sfântul Gheorghe“ din Tg. Neamţ, „Sf. Ilie“ din Tg. Neamţ, Nemţişor. În aceste parohii s-a angajat în lucrări de reparaţii, restaurare şi pictare (Nemţişor).

Două decenii de misiune în străinătate

Binecuvântat de Dumnezeu cu o adevărată harismă de a lucra cu oamenii, pretutindeni a reuşit să-i atragă şi să-i implice în lucrările administrative desfăşurate în aceste parohii, pătrunzând şi rămânând în inima fiecăruia prin modul jertfelnic şi hărnicia cu care trudea alături de ei de dimineaţă până seara. În anul 1970 a renunţat la catedra de la seminar pentru a pleca preot misionar în Canada. În aşteptarea ieşirii documentelor de plecare, între 1970-1971 a lucrat la Institutul Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Întrucât documentele de plecare în străinătate, în acea perioadă, se eliberau foarte greu, până la plecare, care s-a petrecut abia în 1974, s-a întors şi a slujit în parohia Nemţişor, a cărei sfinţire avusese loc în anul 1970 prin strădania sa. Ca şi în ţară, în Canada a desfăşurat o frumoasă activitate pastoral-misionară, cultural-educativă şi patriotică printre românii stabiliţi acolo, cărora, prin osteneala şi stăruinţa sa le-a fost ridicată şi o bisericuţă. Atât de mult a fost implicat în activitatea din Canada, unde a fost un adevărat factor de coeziune spirituală, şi nu numai, încât guvernatorul provinciei Manitoba, în 1976, i-a acordat titlul de „Cetăţean de onoare“ şi i-a oferit cheia de aur a oraşului Winnipeg (mărturia sa). Peste trei ani (1977) s-a întors în ţară, stabilindu-se la Nemţişor, unde îşi construise o casă, dar în acelaşi an a plecat la Los Angeles (SUA) pentru misiune printre românii de acolo. La Los Angeles a reuşit, cu ajutorul românilor de acolo şi din ţară, să ridice o biserică pe care a terminat-o în 1990 şi pe care a înzestrat-o cu catapeteasmă nouă pictată de fraţii Mihai şi Gavriil Moroşanu. Atât în Canada, cât şi în Statele Unite, pe lângă sămânţa Evangheliei, a semănat şi sămânţa românismului, luptând pentru realizarea unităţii românilor, pentru păstrarea identităţii lor naţionale şi a credinţei strămoşeşti, printr-o intensă activitate culturală şi pastorală. Misiunea sa în străinătate a durat timp de 19 ani, cu două reveniri în ţară, când a slujit în satele Ocea, Topoliţa şi Săcăluşeşti, unde a ajutat la refacerea bisericilor din aceste localităţi.

În toamna anului 1992 a revenit în ţară, într-un concediu mai îndelungat, încredinţându-i-se de către IPS Eftimie, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, pe atunci Episcop al Romanului, parohia Trifeşti, cu scopul de a reface biserica parohială. În 1993, s-a întors definitiv acasă, fiind încadrat ca preot duhovnic pentru elevii Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ, unde a lucrat până la pensionarea sa definitivă.

Merite pentru activitatea misionară, administrativă şi didactică

Firea sa energică şi capacitatea de a comunica şi lucra cu oamenii trebuia, în continuare, valorificată şi pe teren pastoral, nu numai didactic. De aceea, începând cu data de 15 mai 1995, ca urmare a pensionării preotului paroh Constantin Grigoriu, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, l-a numit preot paroh, cu titlul de suplinitor, al parohiei „Adormirea Maicii Domnului“ din Târgu Neamţ, la propunerea părintelui profesor Ioan Mihoc, directorul Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ. În anii ce au urmat s-a angajat să sprijine marea lucrare de înălţare a frumoasei şi impunătoarei biserici, închinată Sfântului Ioan Iacob, din curtea Seminarului Teologic „Veniamin Costachi“ de la Mănăstirea Neamţ, unde, împreună cu soţia sa, vrednica şi distinsa doamnă preoteasă Georgeta, care i-a fost cel mai mare sprijin în toată activitatea sa, se numără printre primii şi cei mai importanţi donatori. Ca o recunoaştere a valorii lucrării sale misionare, administrative şi didactice a primit rangul de iconom stavrofor şi i-a fost acordată distincţia „Crucea Patriarhală“, iar Consiliul Local al oraşului Târgu Neamţ i-a conferit titlul de „Cetăţean de onoare“. A fost un bun teolog, un îndrăgit profesor, un devotat păstor şi un jertfelnic misionar. Fire sensibilă, totdeauna cu faţa senină, degaja o bunătate deosebită care se concretiza în ajutorarea celor aflaţi în nevoi, mai ales a celor bolnavi pe care, acasă sau în spital, îi vizita deseori mângâindu-i şi încurajându-i în suferinţa lor. Iar copiilor şi tinerilor le-a fost un adevărat prieten. (pr. Mihai Vizitiu)