Coborâm grăbiți drumul muntos din satul Ibogo către Kidamali. Am fost să ducem biciclete în satul ascuns între stânci, unde am aflat că sunt tineri care vin la școala Dimitrios și de la opt kilometri sau mai departe, traversând pădurea.

În fața noastră, ieșind din marginea crângului, zăresc o fetiță. Îmi dau seama, după cum e îmbrăcată, că vine de la școală. Felul în care își ține mâna pe cap mă duce cu gândul de scena din Cartea Junglei în care Mowgli o zărește la apă, cu uimire, pe fetița aceea din sat, care purta pe cap o amforă.

Ne apropiem și încerc să înțeleg ce poartă copila aceasta, prețios, pe creștet. Ca de obicei, când ne întâlnim cu copii în zone izolate, peste câmpuri și păduri, oprim pentru ca maicile să le dea măcar câte un pachet de biscuiți care să le îndulcească ziua.

Pe creștetul fetei văd, cu uimire, comoara. Un caiet A4. Singurul ei caiet pentru școală! Peste caiet a pus o piatră, dar nu este de ajuns. Trebuie să țină și mâna pe cap, pentru a susține comoara. E mult mai mare decât căpșorul ei de copilă de 8 ani și foile zboară la capete.

Educația nu înseamnă învățarea pe de rost a unor fapte, ci antrenarea minții pentru a gândi – spune Einstein – și citatul acesta se găsește imprimat pe coperta caietelor copiilor tanzanieni. Dar caietele, aici, sunt prețioase. Dacă ești la liceu, e nevoie să ai 12 caiete A4 la începutul anului școlar și asta înseamnă 12 euro, adică aproape 25 kilograme de orez. Mult, foarte mult pentru o familie care are minim doi copii la liceu și alții la școală!

Acum peste zece ani, unul dintre primele lucruri pe care le-a făcut Mitropolitul Dimitirie, cel care a fost aici înaintea Preasfințitului Agathonic, a fost construirea a trei școli: una la Magubike – Liceul Dimitrios, o a doua la Ipwasi și ultima la Kitisi, ambele școli primare.

Am decis să mergem la aceste școli să ducem daruri, nu doar în caiete, tuturor copiilor.

La Școala Dimitrios, aflată la 10 kilometri de centrul nostru, sunt 650 de copii. S-au adunat cu toții în curtea școlii, pentru că am anunțat că venim să le aducem un dar. Cum la ei nu vine nimeni, niciodată,  iar ideea de a primi daruri nu există, am fost primiți cu entuziasm și mirare. Fiecare a primit câte un caiet, un pix si un creion.

Pentru a merge la școală, în Tanzania, copiii au nevoie nu doar de cele necesare școlii, uniformă și rechizite, ci și de mâncare. Părinții trebuie să ducă la școală cele necesare pentru gătit, pentru că elevii vin de departe și au program până la ora 17.00.

Mâncarea zilnică, făcută din fasole și porumb, foarte gustoasă și hrănitoare, se numește cande. Se fierbe porumbul împreună cu fasolea pentru multe ore, apoi se adaugă ceapă, puțin ulei și sare.

În această perioadă de primăvară, când pământul abia s-a însămânțat și porumbul abia a ieșit, este foarte greu să găsești hrană și pentru membrii familiei. Cu atât mai mult e greu să duci la școală porumb și cele necesare pentru gătit. Deoarece jumătate dintre elevii din școala din Ipwasi sunt copiii massailor noștri ortodocși, ne-am gândit să ducem porumb și fasole pentru toți copiii din școală pe o perioadă de 3-4 luni și să plătim bucătarul pentru munca sa.

Așa că, pentru cei 175 de copii din școala din Ipwasi, am dus 250 kg fasole, 850 kg porumb, caiete, pixuri, creioane, ghiozdane, biscuiți și bomboane.

Mulțumim Asociației Salvează o Inimă și domnului Vlad Plăcintă care ne sprijină în acest demers și care a înțeles importanța sprijinirii educației pentru copii, ca fiind o cale concretă prin care îi putem ajuta. Vom continua să mergem și la alte școli din regiunea noastră.

Intrați aici, dacă doriți să sprijiniți activitatea Centrului Misionar Ortodox din Kidamali, Tanzania.