„Un gest mic, o bucurie mare”
Joi, 10 septembrie 2020, Parohia „Sfântul Haralambie” din Iași a organizat o excursie de o zi în ținutul Neamțului. Drumeția a fost dedicată copiilor care nu au avut șansa în această vară să plece într-o vacanță.
„Unde ai fost în această vară? Am ieșit doar de două ori cu bicicleta pe stradă”- a fost declarația unui copilaș.
Deși inițial s-a format un grup de 15 copii, dărnicia oamenilor a permis extinderea grupului la 23 de copii, care au primit pe lângă drumeție și o serie de bunuri materiale (ghiozdane, șepci, alimente și jucării). Prin caracterul său cultural-religios, proiectul a reprezentat pentru tineri și un însemnat reper educativ.
Cezar Drumea, elev în clasa V-a, a afirmat: „Cel mai mult mi-a plăcut la Schitul Pocrov, pe munte. Am avut parte de o priveliște frumoasă și de aer curat, dar m-a impresionat și Castelul Miclăușeni”, iar Constantin Țurcanu, elev în clasa V-a, a adăugat: „M-am bucurat că m-am jucat și că am dansat. Mi-ar plăcea să mai vin în excursie cu voi”.
Am vizitat Schitul Vovidenia, Schitul Pocrov, care a însemnat și o drumeție prin pădure, Zimbrăria din Vânători, Mănăstirea Neamț, am făcut un popas îndelungat cu jocuri, dansuri, cântece și grătar la Tabăra de la Nemțișor, iar la final am vizitat Castelul Miclăușeni unde, în nostalgia serii după o zi minunată, s-a mai servit o tartă de caise și multă limonadă.
Evenimentul s-a desfășurat cu respectarea tuturor măsurilor sanitare în vigoare. Fiecare copil a fost termoscanat, a primit o mască și s-a dezinfectat la intrarea în microbuz. De asemenea, pentru un plus de siguranță și de igienă, hrana a fost pregătită în pachete individuale.
„Activitatea a fost binevenită pentru că posibilitățile acestor familii sunt reduse. Copiii au fost extrem de bucuroși că au avut șansa să petreacă o zi în aer liber. S-au simțit foarte bine și sunt recunoscători pentru tot ce li s-a oferit. Nu pot decât să-i mulțumesc părintelui Radu Brânză și tuturor celor care s-au implicat și au contribuit la realizarea acestui eveniment. Dumnezeu să le răsplătească înzecit”, a declarat prof. Geta Pleșcan, îndrumătoarea elevilor participanți.
Deoarece au știut că această ieșire a fost posibilă cu ajutorul unor oameni generoși, copiii, în semn de prețuire, au ținut să le mulțumească binefăcătorilor, realizând o fotografie de grup.
Părintele paroh Radu Brânză le-a mulțumit tuturor celor care au contribuit la acest moment de bucurie: „Mulțumesc în primul rând Bunului Dumnezeu că ne-a ajutat să avem această zi. Mulțumesc din inimă și tuturor celor care, prin susținere financiară sau efort material, au făcut posibil ca acești copii minunați, atunci când vor fi întrebați unde au fost vara aceasta, să aibă și ei un răspuns”. (Teotim Andreca)