Un nou locaş de închinare a fost sfinţit la Nisipitu

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Un nou locaş de închinare a fost sfinţit la Nisipitu

Sâmbătă, 9 decembrie 2017, IPS Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a sfinţit capela cu hramul “Sfântul Ierarh Nicolae“ din centrul satului Nisipitu, comuna Ulma.

Zăpada şi vremea rece nu au împiedicat ca sute de credincioşi să fie prezenţi la acest eveniment deosebit. După slujba de târnosire a fost săvârşită Sfânta Liturghie. În cuvântul de învăţătură rostit la finalul Sfintei Liturghii, IPS Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a menţionat: „S-a sfinţit această mică biserică foarte frumoasă. Cuvintele Sfintei Evanghelii de astăzi ne spun că cel mai bine ne împlinim în Sfânta Biserică, pentru că în Sfânta Biserică putem să ne liniştim mai bine sufleteşte, în Sfânta Biserică putem înţelege mai bine poruncile lui Dumnezeu şi tot în Sfânta Biserică putem să primim puterea de la Dumnezeu, prin harul pe care-l căpătăm prin Sfintele Taine ca să putem împlini cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos“.

Preotul Constantin Chimiuc a mulţumit ierarhului şi clericilor care au făcut parte din soborul slujitor, dar în mod special a adus mulţumiri lui Nicolae Ianţoc, care a realizat această bisericuţă, precum şi primarului comunei Ulma, Petru Marocico, şi fostului primar, Mircea Ihnatiuc, pentru contribuţia la ridicarea acestui locaş de închinăciune. (Constantin Agafiţei)

Citește despre: