Un nou preot în Parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” - Poieniţa
Momente de bucurie, încărcate de emoţie, s-au derulat sâmbătă, 6 februarie, în prezenţa a câteva zeci de credincioşi din Parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” - Poieniţa, la instalarea noului preot paroh, Dumitru Crăciun. Printre invitaţi s-au numărat pr. Gigi Daniel Ioan, secretarul Protopoiatului Paşcani, pr. Lucian Filip, directorul Centrului de formare continuă al Arhiepiscopiei Iaşilor şi pr. Ioan Ştefanache de la Parohia Lunca-Târgu Neamţ.
Evenimentul, precedat de slujba Vecerniei, s-a bucurat şi de prezenţa părintelui protopop Pavel Postolachi, care, într-o scurtă alocuţiune, a subliniat importanţa slujirii preoţeşti în viaţa unei comunităţi, dar şi rolul preotului de îndrumător spiritual şi rugător pentru credincioşii încredinţaţi spre păstorire.
După citirea actului de numire în funcţia de paroh a preotului Dumitru Crăciun, acesta a fost prezentat credincioşilor şi membrilor Consiliului parohial, alături fiindu-i soţia şi cei doi copii.
La final, fostul paroh din Poieniţa, preotul Marius Ionuţ Tabarcea a adresat celor prezenţi un cuvânt de mulţumire pentru sprijinul de care s-a bucurat în rândul comunităţii în cei 16 ani de păstorire, încurajându-i pe credincioşi să continue activităţile începute în aceşti ani împreună cu noul preot paroh.
Preotul Crăciun Dumitru, s-a născut în satul Lunca, com. Vînători-Neamț, jud. Neamț, la data de 17 octombrie 1991. Este absolvent al Seminarului Teologic Liceal „Veniamin Costachi" de la Mănăstirea Neamț, respectiv al Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae", secția Pastorală, din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza" din Iași. Din anul 2017 este căsătorit cu doamna Mihaela Crăciun, având împreună doi copii: Nectaria și Dimitrie.
Hirotonia în treapta de diacon a primit-o la data de 15 decembrie 2020, în Sala Ecclesia din cadrul Muzeului Mitropolitan din Iași, iar hirotonia întru preot pe seama parohiei Poienița, a primit-o în data de 17 decembrie 2020, în catedrala Mitropolitană din Iași.
La data de 1 ianuarie 2021 este numit în funcţia de preot paroh al Parohiei Poieniţa, succedându-l astfel pe pr. Marius Ionuţ Tabarcea, care a păstorit această comunitate din anul 2004.