Un nou volum în limba română despre sfinții ținuturilor germane
În anul 2017 părintele dr. Alexandru Nan publica la Editura „Renașterea” a Mitropoliei clujene volumul hagiografic inedit Pe urmele sfinţilor din Apus. Sfinţii spaţiului german, un florilegiu care cuprinde 21 de biografii sfinte. Lucrarea sa a fost de mare folos pentru popularizarea în rândul românilor ortodocși din Germania, Austria și Luxemburg a unora dintre sfinții locali germani ai primului mileniu creștin, după adăugarea lor în calendarele bisericești, începând din 2015. Într-o epocă în care secularizarea și uitarea valorilor tradiționale sunt tot mai prezente, această lucrare a reînviat memoria unor figuri esențiale ale creștinismului occidental.
La șapte ani distanță, părintele protopop al Bavariei de Sud publică, la aceeași editură, o continuare intitulată Modele peste veacuri: Alți sfinți ai spațiului german, care explorează viețile și contribuțiile altor sfinți apuseni, evidențiind similitudinile cu sfinții din Răsărit și subliniind rolul lor în întărirea credinței și identității ortodoxe în diaspora. Cuprinsul extins al cărții (230 pagini) dezvăluie o panoramă vastă a sfinților germani, aducând în prim-plan viețile lor, luptele pentru credință și contribuțiile semnificative la modelarea identității creștine în această regiune. De la misionari și martiri la episcopi și rugători, fiecare figură sfințită printr-o viață dusă în urmarea Evangheliei este prezentată cu atenție și respect pentru moștenirea sa spirituală.
„Fiți sfinți, precum Eu sunt sfânt” (1 Petru 1, 15) este titlul prefeței volumului, semnate de Mitropolitului Serafim. Părintele duhovnicesc al românilor din Germania, Europa Centrală și de Nord accentuează în cuvântul său importanța sfinților în tradiția ortodoxă și în viața contemporană a credincioșilor. Mesajul său încurajator subliniază continuitatea spirituală dintre creștinii apuseni și răsăriteni, promovând cinstirea sfinților ca un element vital al identității creștine. Fiindcă sfinții sunt modele vii de credință în Dumnezeu, cunoașterea vieții lor și cinstirea acestora contribuie la întărirea comunității de credincioși și la perpetuarea învățăturilor creștine în societatea contemporană.
Părintele Alexandru Nan își motivează demersul editorial în Cuvânt înainte, pornind de la primirea favorabilă și aprecierea cărții publicate în 2017, continuată de atunci cu numeroase noi cercetări publicate de Sfinția Sa în ziare și reviste de profil. Între timp au mai apărut lucrări asemănătoare în domeniu. Însă numărul mare de sfinți locali încă necunoscuți ortodocșilor din Germania, dar între timp amenințați cu anonimatul într-o lume secularizată, obligă pe teologi, dar și pe istoricii și sociologii religiei să reevalueze modelele creștine de odinioară. Aceștia nu sunt însă relicve de muzeu, ci interlocutori într-un dialog duhovnicesc pe care autorul volumului îl propune cu scopul trezirii din letargia spirituală: „Ce ne-ar spune nouă astăzi sfinții Bisericii primare și ai Evului Mediu timpuriu, care mulți dintre ei au aparținut, într-o oarecare măsură, unei minorități, care din punct de vedere uman nu se putea gândi la un „succes” bisericesc? Ce s-ar întreba ei astăzi despre felul în care a ajuns Europa occidentală, ce s-a ales de Evanghelia predicată în aceste ținuturi? Ce ne-ar spune acești „agenți culturali” dacă am sta cu ei la masă? Cum ar evalua ei starea noastră spirituală, ce întrebări critice ne-ar pune și ce sfaturi ne-ar oferi? Mă tem că mulți dintre ei ar fi șocați de ceea ce am făcut cu libertatea dobândită, prin moartea martirică a multor creștini de-a lungul secolelor și, mai ales, în secolul 20! Probabil, ne-ar spune uimiți: La așa ceva nu ne-am fi așteptat, așa ceva nu ne-am închipuit!”. Astfel, apariția volumului hagiografic e motivată de actualitatea acestor personaje care trimit la prototipul lor, Mântuitorul Hristos, Cel care oferă sens și identitate Europei, și asta nicidecum numai din punct de vedere religios.
Volumul continuă cu o secțiune generoasă dedicată importanței pelerinajului în Biserica primară (pp. 15-28), pornind de la faptul că atât odinioară cât și azi, călătoriile pe urmele sfinților, ori la locurile unde și-au săvârșit viața pentru Hristos, se numără printre formele practice de manifestare și întărire a credinței. După o istorie antică a pelerinajului, despre care aflăm că s-a practicat și în Egipt, în Grecia și la Roma, dar deopotrivă în India ori chiar în Japonia, autorul amintește de primele pelerinaje la Locurile Sfinte, întreprinse de creștini apuseni (Anonimul din Bordeaux, pioasa Egeria, Sfânta Elena, ilustrul Ieronim), dar chiar și de unii critici ai acestor călătorii (precum Sfinții Paulin de Nola și Grigorie de Nazianz).
Adâncindu-se în cuprinsul cărții, cititorul va descoperi, începând cu Sfântul Magnus, misionar prin părțile Augsburgului, medalioanele a 26 de sfinți, enumerați după structura anului bisericesc și având cu toții, mai mult sau mai puțin legătură cu cetatea Trier, vechi centru al creștinismului german în care și-a petrecut copilăria Sfântul Constantin cel Mare, împăratul care a dăruit libertate creștinilor. Fiecare portret cuprinde o biografie, adunată din numeroase surse comparate și cântărite în ceea ce privește istoricitatea și valoarea lor duhovnicească, în care sunt clarificate informații prețioase cu privire la contextul istoric, social și deopotrivă religios. În acest fel lectura devine totodată o călătorie în cunoașterea realităților de odinioară a ținuturilor unde astăzi locuiesc, permanent sau temporar, peste un milion și jumătate de români. Nu lipsesc informații despre biserici închinate acestor sfinți, racle cu moaștele lor și adesea imnuri închinate lor, numite în limbajul bisericesc „tropare” – toate acestea pentru a încuraja cinstirea lor concretă în cultul bisericesc parohial de azi. Iar în final, oferta bibliografică bogată atât în monografii, enciclopedii, precum și surse online, vine în întâmpinarea celor care doresc să afle încă și mai multe despre viața și cinstirea sfinților apuseni.
Ca unul ce sunt preocupat la rândul meu de aceste comori creștine și care am adunat informații, imagini dar mai ales impresii personale și m-am rugat la raclele cu moaște ale unora dintre sfinții tematizați în acest volum, precum: Sebaldus din Nürnbergul Mitropoliei noastre, Goar de pe malul Rinului, Cassius și Florentius, cinstiți de mai bine de un deceniu ca sfinți ocrotitori ai parohiei românești din Bonn, stareța Walburga, care la Eichstätt e până azi invocată în rugăciuni de vindecare și alții la care încă nu am ajuns, consider acest demers istorico-teologic drept un ghid al pelerinului ocazional, când călătorii misionare sau în scopuri private îmi dau posibilitatea întâlnirii cu oameni care au bineplăcut lui Hristos și s-au făcut pilde pentru toți creștinii, dar mai ales pentru mine, personal.
Toți cei interesați de tradiția și spiritualitatea ortodoxă, care nu se încheie autoreferențial la un număr finit de sfinți ai Bisericii, ci se extinde atât îndărăt, la căutarea rădăcinilor în toate părțile pământului, cât și înainte la propovăduirea Evangheliei până la marginile lumii, vor găsi în cea mai nouă apariție editorială a părintelui Alexandru Nan un bun prilej de a-și lărgi orizontul spiritual. Și vor constata cu ușurință necesitatea unei continuări a acestuia cu un nou volum, care va cuprinde alte portrete de oameni sfinți. Crispinian, Crispin și Wiho din Osnabrück, Isidor din Brandenburg, Adalar din Erfurt, Ursula, Kunigunda și Cristiana din Köln, starețele Lioba și Odilia, Victor din Xanten, Wendelin din Trier și mulți alți așteaptă să fie cunoscuți, la rândul lor, de credincioșii ortodocși.
Recenzie de protos. Ioan Popoiu
Pentru comenzi:
Pr. Alexandru Nan
E-mail: pr.alexandrunan@yahoo.de
Tel.: 0152 / 599 751 44