Un papabil deschis către adevăr: Christoph von Schonborn
Printre cardinalii care au şanse reale de a fi aleşi Papă al Bisericii Romano-Catolice este Cardinalul Austriei, Christoph von Schonborn.
Cardinalul Vienei este privit ca un conservator în Biserica romană, însă are o deschidere certă către problemele sensibile ale catolicismului actual. Cel mai mare dezavantaj al său este naţionalitatea sa, mulţi cardinali neprivind cu ochi buni un alt papă de limbă germană.
Schonborn a avut toleranţă zero faţă de abuzurile din Biserică, fiind ales cardinal după ce predecesorul său pe tronul catolic al Vienei a demisionat după acuzaţii de pedofilie.
Agenţia Associated Press apreciază că el este unul dintre „papabili”, adică dintre cei cu şanse de a fi ales Suveran Pontif.
El este un teolog de mare clasă, poliglot şi respectat în special de creştinii ortodocşi, dar şi de iudei şi musulmani. Fiind întrebat dacă ar vrea să îi succeadă Papei Benedict, el a răspuns: „Inima mea este în Viena, în Austria, însă firesc cu întreaga Biserică”.
Cardinalul a cerut iertare creştinilor pentru „tot ceea ce predecesorii săi au făcut împotriva poporului şi a încrederii sale”, făcând aluzie la acuzaţiile predecesorului său, Hans Groer. El a criticat unele reacţii letargice şi târzii ale Vaticanului în problema abuzurilor, spunând: „Biserica este mai mare decât slăbiciunile sale umane”.
În 2010, cardinalul a chemat la o reexaminare a celibatului impus preoţilor catolici, ceea ce i-a făcut mulţi susţinători în clerul catolic de pretutindeni.
Schonborn este născut în 1945 într-o familie aristocrată din Boemia cu tradiţie preoţească impresionantă, având 19 dintre strămoşii săi preoţi, episcopi sau arhiepiscopi.
El este un mare savant şi un constructor de poduri între catolici şi ortodocşi, precum şi un cunoscut teolog al icoanei ortodoxe.
Ideile sale despre reconsiderarea celibatului ar putea fi salutare pentru actuala realitate a catolicismului. Vocaţia este de fapt chemare şi nu poate fi impusă în Biserică, mai ales că unii Apostoli, printre care şi Sfântul Apostol Petru, au fost căsătoriţi, iar marele Pavel defineşte preoţia menţionând fidelitatea conjugală: "bărbat al unei singure femei". Această reconsiderare a celibatului ar putea rezolva problemele grave de abuzuri din rândurile clerului catolic de pretutindeni. De asemenea cunoaşterea sa profundă a realităţilor teologiei ortodoxe ar putea fi importantă în orizontului dialogului dintre ortodocşi şi catolici, blocat după Declaraţia Dominus Jesus.
