Unirea Principatelor Române, serbată la Bârlad
Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a oficiat vineri, 24 ianuarie 2020, la Bârlad, slujba de Te Deum cu ocazia împlinirii a 161 de ani de la Unirea Principatelor Române.
Evenimentul a fost organizat de Primăria Municipiului Bârlad şi de Cercul Militar Bârlad. Acesta s-a desfăşurat în prezenţa oficialităţilor locale, a cadrelor militare şi a numeroşi bârlădeni, în faţa bustului lui Alexandru Ioan Cuza din faţa Cercului Militar Bârlad. Mesajul Ierarhului Huşilor adresat cu acest prilej s-a intitulat „Nevoia de resuscitare a unui deziderat comun al unioniştilor şi al separatiştilor: Moldova să nu fie marginalizată – actualitatea Unirii Principatelor Române din 1859”. Din acest cuvânt vă prezentăm un fragment: „Rogu-vă, dragi bârlădeni, dragi vasluieni, dragi moldoveni, să ne propunem, la modul cât se poate de responsabil şi cu exigenţă vizionară, ca noi, Biserica, elitele, poporul acestui neam, clasa politică, tinerii sau cei mai în vârstă, să devenim fermenţii unei primeniri morale, în care credinţa, dragostea de patrie, munca cinstită şi respectul unuia faţă de celălalt să devină pâinea noastră cea de toate zilele; să devenim artizanii gestionării cât mai corecte a banului public; să fie atrase cât mai multe investiţii; să devenim conştienţi că fără o infrastructură a drumurilor bine pusă la punct, dezvoltarea economică devină imposibilă. Să devenim conştienţi că doar resuscitând dezideratul comun al celor care au fost contemporani cu Unirea Principatelor, Moldova nu va mai fi marginalizată. Aşa să ne ajute Dumnezeu. La mulţi ani!”.