Uscarea smochinului neroditor - Frescă sec. XVI, Catedrala Episcopală din Roman Începând cu seara Duminicii Floriilor, intrăm într-o perioadă cu totul aparte, de pregătire intensă, prin post și rugăciune, pentru întâmpinarea celei mai mari sărbători de pe parcursul anului bisericesc, Învierea Domnului. Iar această perioadă, cunoscută ca Săptămâna Mare, strălucește smerit mai ales prin rânduielile liturgice, unice în tot anul, și pe care credincioșii le iubesc în mod deosebit, numite denii. Deniile sunt slujbe de seară, constituindu-se în prilejuri de meditație, de întoarcere către cele dinlăuntrul nostru, pentru a se pregăti așa cum trebuie pentru a lua parte la misterul Patimii și al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Postul Mare este împărțit în două perioade, adică cea a postului de patruzeci de zile, care se încheie odată cu praznicul Floriilor, și cea care începe cu denia de duminică seara, săptămâna patimilor. Între aceste două perioade există o continuitate, însă accentul se mută de pe efortul personal din cele patruzeci de zile de post pe împreună pătimirea noastră cu Hristos și spre contemplarea iconomiei răscumpărării și reînnoirii făpturii din robia păcatului prin cruce, finalizată în biruința Învierii. La începutul Săptămânii Patimilor, Biserica face pomenirea fericitului Iosif cel „preafrumos”(fiul lui Iacov și al Rahelei din Vechiul Testament, a cărui istorie o aflăm în cartea Geneza în capitolele 37-50 și ne arată că este numit cel „preafrumos” întrucât el este văzut ca preînchipuire a lui Hristos), la care se adaugă și pomenirea smochinului neroditor. Întâmplarea uscării smochinului la porunca lui Hristos este citită la începutul Evangheliei zilei de luni (Mt 21, 18-22). Ceea ce atrage atenția este asprimea pedepsirii smochinului pe motivul nerodirii. Potrivit evanghelistului Marcu, smochinul nu avea roadă întrucât „nici nu era vremea smochinelor” (11, 13). Ceea ce vrea să arate Hristos este faptul că momentul când se vor cere de la noi roadele lucrării noastre va veni pe neașteptate. Creștinul trebuie să se îngrijească permanent să aibă roade, pentru a nu-l prinde momentul judecății neroditor. În tâlcuirea lui Isidor Pelusiotul: uscarea smochinului are legătură cu pomul „căderii din Rai”, care ar fi fost tot un smochin, și din ale cărui frunze și-au făcut protopărinții Adam și Eva acoperăminte în urma căderii; păcatul este asemănat cu smochinul, întrucât, asemenea fructelor lui, la început este dulce și lipicios, dar mai pe urmă este usturător. Potrivit acestei tradiții, Dumnezeu nu a blestemat atunci, în Eden acel pom, dar o face acum Hristos, înaintea Patimilor Sale, arătând ucenicilor că va nimici „smochinul” păcatului pentru a nu mai face rod, care este pricină a căderii omului.