A sosit vacanța mare! Poverile și emoțiile examenelor au trecut. Detașați, studenții și elevii își încep binemeritata perioadă estivală de relaxare, de refacere în vederea următorului an școlar. Cred că mă găsesc în asentimentul tuturora că fiecare, la vârsta copilăriei, vedeam în vacanța de vară o binecuvântată perioadă a anului, a despovărării de programul școlar: teme, ore de curs, emoții, lecții de făcut, lecturi planificate, inepuizabile probleme de matematică, chinuitoare exerciții de fizică ori chimie. Vacanța ne aducea, unora dintre noi, fascinația taberelor la mare, excursiilor ori expedițiilor montane. Nu am să uit niciodată aceste bucurii oferite de buna mea profesoară de biologie, doamna Cecilia Ciumașu; dumneaei mi-a dezvăluit tainele muntelui, cu ape învolburate ce sar din stâncă în stâncă, grăbite să ajungă în locuri line, cu soarele blând înmuindu-şi razele în luciul lor feeric. În undele pârâiașelor muntoase am admirat întâia oară jucând umbrele stâncilor și ale falnicilor brazi. Atunci am descoperit, uimit, că la munte aerul e mai subțire, pătrunzător, tăindu-ţi adeseori respirația. Tot în acea perioadă fără griji și temeri am vizitat prima dată o stână autentică, undeva prin Munții Călimani. Acolo sus, pe creste zvelte, întâlnind păstori cu bogate turme, mi-am amintit numaidecât de cei din cunoscutul roman sadovenian Baltagul. Un baci bătrân ne-a poftit la masă, ospătându-ne cu bucate specifice. Îmbrăcat în straie populare, purta pe chipu-i asprimile cerului și pământului. Deși nins de vreme, prin mișcările iuți, precise, îți dădea impresia că a învățat multe din sprinteneala sălbăticiunilor ce împânzesc codrii întunecoși de la poalele țiclăurilor. Nouă, țâncilor veniți dintr-un sat de câmpie, totul ni se părea ca de poveste. Îndeosebi seara, când ne adunam împrejurul ceaunului pus pe câteva lespezi culese de prin cine știe ce tihărăi, în care iscusita noastră profesoară ne gătea, noi, băieții, trebuind să hrănim focul cu vreascuri și cetină uscată, totul căpăta alură de basm. După masă începeau cântările, concursurile, povețele profesoarei, jocurile noastre hazlii, pline de farmec, dar nu de puţine ori și program de citit. Flăcările pâlpâiau agale în vatra ad-hoc încropită, împrăștiind un fum leneș ce ne îmbia spre somn, în timp ce întunericul mușca din lumina palidă a serii.

Îmi aduc aminte că, pe lângă cele strict necesare, în rucsac puneam numaidecât și-o carte. Ce frumoasă mi se părea întâlnirea cu eroii săi după o zi de hoinărit potecile umbroase, puțin bătătorite, ori poienile luminoase, pline de zmeuriș ori afine! Nici în acele clipe minunate nu ne puteam desprinde de paginile ei. Îmi amintesc de spusele unui înțelept care considera lectura un viciu nepedepsit. Cunosc persoane ce și-au făcut din aceasta un modus vivendi, o obsesie, o dependență. Ba uneori chiar merg și-și amanetează valorile de prin casă doar ca să-și achiziționeze noi apariții ori le duc pe cele „vechi” la anticariate, schimbându-le cu altele. Nu știu dacă perspectiva lor este una sănătoasă, dar, din multiple motive, m-am convins de necesitatea cititului zilnic, cu precădere la vârsta fragedă, când ne formăm o mare parte din deprinderile vieții. Lectura te „obligă” să-ți folosești gândirea, imaginația, pe când televizorul, filmul turnat după o carte, îți oferă o imagine de multe ori distorsionată a firului poveștii. Îmi amintesc că în urmă cu vreo doi, trei ani, un grup de liceeni, vizitând muzeul Sadoveanu din spațiul monastic al Vovideniei, mi-au mărturisit că s-au pregătit temeinic în vederea bacalaureatului (sic!) vizionând o serie de ecranizări ale unor opere literare cerute la examen. Ce înșelare!

Astăzi rafturile librăriilor sunt ticsite cu noi și noi apariții. Trăim într-o lume a consumismului, flagel ajuns și în lumea cărților; nu există zi, cred, în care pe plan mondial să nu se tipărească o puzderie de titluri: cărți, albume, ziare, reviste, broșuri etc. Toate ne bat la ușa sufletelor, îndemnându-ne să le parcurgem, să nu le trecem cu vederea. Din păcate, cu cât mai numeroase, cu atât ne limitează timpul de care dispunem spre a le citi ori frunzări. De aceea se impune o selectare a lor, urmărind în primul rând informarea, dar și formarea noastră ca oameni, însă mai cu seamă ca viitori locatari ai Împărăției Cerurilor. Când efectuezi selecția just, definindu-ţi precis scopul, cititul se preschimbă într-o îndeletnicire fascinantă și chiar necesară, permițându-ți să călătoreşti în timp și spațiu, să cunoști oameni, locuri, culturi, fapte, tradiții, evenimente istorice, frumuseți spirituale ori geografice. Multe alte abilităţi le capeţi astfel: să lucrezi disciplinat, concentrat, încrezător, cu o memorie sclipitoare, creativ, dornic de cunoaștere, să învingi monotonia.

„Bine, bine”, vor zice unii, „dar cum rămâne cu îndelung trâmbițata socializare?! Citind nu te însingurezi, nu te izolezi de prieteni, familie?” S-ar părea că da! Cufunzându-te în paginile cărților, rişti să nu observi cele din jurul tău, să te „deconectezi” de la realitățile vieții cotidiene. Vă închipuiți lesne că avem de-a face doar cu niște supoziții. Dacă lectura nu se transformă într-o obsesie, poți fi pe deplin prezent, chiar mai activ la cele ce te înconjoară, căci tocmai am înșiruit o serie de calități pe care omul, după afirmațiile psihologilor, le dobândește prin intermediul frumoasei îndeletniciri. Ce-i drept, lectura – act individual – poate constitui un refugiu, nu încape îndoială! Ea te „răpeşte” câtăva vreme dintre cei apropiați, dar de ce să nu recunoaștem că avem nevoie de asemenea momente, perioade de repliere asupra eului, de auto-evaluare a rostului și rolului nostru în lume? Aşadar, întovărășirea cu textul cărților nu înseamnă izolare, ci o reflecție atentă asupra realităţii, a raportării noastre la ea. Sadoveanu cugeta foarte frumos în acest sens: „cărțile ne sunt prieteni statornici. Ne sunt sfetnici și nu ne contrazic. Cele care ne plac devin urne pline de amintiri. Cartea a fost pentru mine mângâierea vieții. M-am însoțit cu ea și cu pustia și am ajuns la liniște și înțelepciune”.

Nădăjduind că aţi primit rândurile mele ca pe o pledoarie în favoarea cititului, sper să vă strecurați în bagajul de vacanță și un volum, care să vă devină un nemincinos prieten. Lectură plăcută!