"Moldoveanul" Vasile Muraru, cel care se ruga aprig, în curtea casei părinteşti din satul Doina, judeţul Neamţ, să ajungă la clasa de teatru a profesorului Dem Rădulescu, şi hâtrul Nae Lăzărescu, crescut în mahalaua Bellu din Bucureştii vechi, care privise, din cârca tatălui său, înmormântarea marelui actor de comedie din perioada interbelică Constantin Tănase, s-au cunoscut în 1981, pe scena teatrului cu acelaşi nume - Teatrul de Revistă "Constantin Tănase" -, din Bucureşti. Nedespărţiţi au rămas, însă, de la începutul anilor â90, când se întrebau, în memorabila scenetă din seara Revelionului, "Ce-o să fie, ce-o să fie...?". Şi au urmat 20 de ani de apariţii pe scenă sau în filme, ani în care şi-au câştigat consacrarea printre numele mari ale comediei româneşti şi în care s-au transformat, uşor-uşor, din elevi în profesori. Douăzeci de ani pe care i-au petrecut, împreună, pe scena teatrului, dar şi pe cea a vieţii.

Primul rol: Nică a lui Ştefan a Petrei

Pe omul şi actorul Vasile Muraru nimeni nu îl poate descrie mai bine decât prietenul său, Nae Lăzărescu. "Vasile are creşterea aceasta sănătoasă de la ţară. E un om deosebit, pe care te poţi întotdeauna baza, şi un mare familist. Când l-am văzut prima oară, m-a surprins că semăna puţin cu mine. Ăsta a fost norocul nostru, amândoi am avut nas pentru comedie... Şi uite că au trecut 20 de ani de când suntem împreună. Anii trec uşor, zilele trec greu", glumeşte Nae Lăzărescu. "Educaţia asta ţărănească, de care spune Nae... pe atunci nu realizam la ce o să-mi folosească. Eram fericit acolo, în oaza copilăriei mele din satul Doina, comuna Girov, judeţul Neamţ. Dar legile fireşti din lumea satului meu - să respecţi munca ta şi a celorlalţi, să nu furi, să fii cuviincios - evident că şi-au pus amprenta şi m-au format într-un anume fel", spune Vasile Muraru.

Despre drumul de la viaţa la ţară la viaţa pe scenă, Vasile Muraru îşi aminteşte că acest vis a început încă din copilărie. "Ai mei şi-au dorit să facă din mine un bun gospodar, să aibă cine să-i moştenească. Dar eu, copil fiind, din ziua când am văzut prima dată un film - cred că era un basm rusesc, rulat la celebrele caravane care mergeau pe vremuri prin sate - n-am mai vrut altceva decât să devin actor. Îmi mai amintesc că aveam un radio şi, când mergeam cu vaca la păscut pe dealuri, aşteptam să înceapă teatrul radiofonic ca pe a opta minune. Îi ştiam pe toţi actorii care interpretau la Radio Iaşi. Apropo de prezenţa noastră astăzi la Iaşi, la Zilele Bojdeucii "Ion Creangă", primul meu rol de actor amator a fost cel al lui Nică a lui Ştefan a Petrei. "Amintiri din copilărie" montat într-un decor natural, sub un pom la noi la şcoală, pe o scenă de lemn. "Regizori" erau învăţătorii noştri, doamna şi domnul Ravarov, nişte oameni extraordinari. Doamna este acum maică la Văratec, iar domnul Ravarov s-a călugărit şi el, e la o mănăstire la Sfântul Munte", povesteşte Vasile Muraru.

"Mă rugam în grădină: Doamne, ajută-mă să nimeresc la clasa lui Bibanu"

După caravanele cu filme şi teatrul radiofonic, imaginaţia tânărului Vasile s-a aprins iar atunci când tatăl său a cumpărat un televizor din banii câştigaţi dintr-un premiu primit de la CAP, iar el a avut posibilitatea să vadă emisiunile de varietăţi şi să-i imite pe marii actori care jucau în ele. "Îmi formasem un talent deosebit în a imita ce-mi plăcea. Pe "nea Mărin", jucat de Amza Pellea, Dumnezeu să-l ierte… se termina monologul şi eu puteam să-l spun cap-coadă, exact ca el, cu gesturi şi cu tot. Şi pe Nae îl imitam, înainte să ne cunoaştem. Apoi, când am dat examen la IATC, în Bucureşti, până la afişarea rezultatelor, mă furişam într-un colţ de ogradă şi mă rugam în genunchi: Doamne, ajută-mă să nimeresc la clasa lui Bibanu (Dem Rădulescu - n.r.). Şi chiar aşa s-a întâmplat, spre marele meu noroc", rememorează Vasile Muraru.

Despre credinţă şi prietenie

Un aspect mai puţin cunoscut despre Vasile Muraru este acela că, pentru îndrăgitul actor şi actualul director artistic al Teatrului de Revistă "Constantin Tănase", relaţia cu Dumnezeu ocupă un loc foarte important în viaţa sa. "Am fost crescut în acest spirit. Am avut o copilărie frumoasă, binecuvântată. Chiar dacă era comunism, am mers la biserică şi la mănăstiri de mic. Se mai încerca într-un fel sau altul să ne împiedice, dar nu ţinea. Îmi amintesc cum, în zilele de secetă, ieşeau sate întregi, mii de oameni pe câmp şi ne rugam pentru ploaie. Cât despre obiceiurile şi tradiţiile creştine din lumea satului de odinioară, mă doare sufletul când văd cât de mult sunt date uitării acum. Îmi amintesc cum se schimba satul meu de Paşti, cum se curăţea, cum se înfrumuseţa şi cât de fericiţi eram noi, copiii - care ne înnoiam cu te miri ce, o pereche de tenişi sau o cămăşuţă -, să fim împreună cu întreaga obşte la biserică. Amintirile acestea le-am păstrat, le port în suflet, iar preţuirea ţăranului pentru muncă, gândirea lui aşezată şi relaţia simplă şi profundă cu Dumnezeu sunt lucruri pentru care am un respect deosebit", spune Vasile Muraru.

În afara vieţii de actor, Vasile Muraru, tată a doi copii, o fată şi un băiat, este un "familist convins şi un om de nădejde", aşa cum îl dezvăluie bunul său prieten, Nae Lăzărescu. "Vasile m-a şi salvat de vreo două ori. Eu am o frică de medici de nu vă pot spune şi numai datorită insistenţelor lui sunt astăzi aici", subliniază Nae Lăzărescu.

"De Biserică m-am apropiat, la început, cu sufletul şi cu mintea mea de copil. Mai târziu, am realizat că nimic nu se poate fără Dumnezeu şi că drumul spre mântuire nu e un drum gratuit. Dacă îl înţelegi, totul e mai uşor. Pe drumul meu, simplu, şi pe drumul pe care îl parcurg alături de Nae, au fost şi bune şi rele, dar Dumnezeu niciodată nu ne-a lăsat", crede Vasile Muraru.