Vecernie arhierească într-o biserică ieşeană ocrotită de Sfânta Parascheva

Arhiepiscopia Iaşilor

Vecernie arhierească într-o biserică ieşeană ocrotită de Sfânta Parascheva

Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva“, aflată lângă Biblioteca Centrală Universitară din Iaşi, îşi cinsteşte marţi ocrotitoarea. Programul liturgic va începe în această seară cu slujba Vecerniei unită cu Litia, şi va fi oficiată de Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar Patriarhal, alături de un sobor de preoţi şi diaconi.

Marţi dimineaţă, slujba Utreniei va fi urmată de Slujba Acatistului, de Sfânta Liturghie şi de Parastasul pentru cei adormiţi. "Vor participa credincioşi din parohia noastră dar şi din oraşul Iaşi. La finalul slujbei, vom oferi câte un pachet cu alimente celor prezenţi. Răspunsurile la strană vor fi oferite de un cor de studenţi teologi, care vor împodobi slujba prin glasurile lor. În cadrul Sfintei Liturghii, răspunsurile la strană vor fi oferite atât de corul psaltic, cât şi de corul mixt al parohiei, care vor interpreta cu acest prilej mai multe cântări religioase închinate Sfintei Parascheva şi Sfinţilor Martiri Brâncoveni", a spus pr. paroh Ion Vicovan.

Citește despre: