"Veniţi voi înşivă de o parte, în loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin."
"Şi s-au adunat Apostolii la Iisus şi I-au spus Lui toate câte au făcut şi au învăţat. Şi El le-a zis: Veniţi voi înşivă de o parte, în loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin. Căci mulţi erau care veneau şi mulţi erau care se duceau şi nu mai aveau timp nici să mănânce. Şi au plecat cu corabia spre un loc pustiu, de o parte. Şi i-au văzut plecând şi mulţi au înţeles şi au alergat acolo pe jos de prin toate cetăţile şi au sosit înaintea lor. Şi ieşind din corabie, Iisus a văzut mulţime mare şi I s-a făcut milă de ei, căci erau ca nişte oi fără păstor, şi a început să-i înveţe multe. Dar, făcându-se târziu, ucenicii Lui, apropiindu-se, I-au zis: Locul e pustiu şi ceasul e târziu; slobozeşte-i, ca mergând prin cetăţile şi prin satele dimprejur, să-şi cumpere să mănânce. Răspunzând, El le-a zis: Daţi-le voi să mănânce. Şi ei I-au zis: Să mergem noi să cumpărăm pâini de două sute de dinari şi să le dăm să mănânce? Iar El le-a zis: Câte pâini aveţi? Duceţi-vă şi vedeţi. Şi după ce au văzut, I-au spus: Cinci pâini şi doi peşti. Şi El le-a poruncit să-i aşeze pe toţi cete, cete, pe iarbă verde. Şi au şezut cete, cete, câte o sută şi câte cincizeci. Şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti, privind la cer, a binecuvântat şi a frânt pâinile şi le-a dat ucenicilor, ca să le pună înainte, asemenea şi cei doi peşti i-a împărţit tuturor. Şi au mâncat toţi şi s-au săturat. Şi au luat douăsprezece coşuri pline cu fărâmituri şi cu ce-a rămas din peşti. Iar cei ce au mâncat pâinile erau cinci mii de bărbaţi. Şi îndată a silit pe ucenicii Lui să intre în corabie şi să meargă înaintea Lui, de cealaltă parte, spre Betsaida, până ce El va slobozi mulţimea".