Copiii devin ceea ce trăiesc, ceea ce văd și ceea ce simt. Înconjurați de frumos, de bunătate și de iubire, ei vor crește oameni frumoși la suflet, curați în gândire și generoși în fapte.

Dumnezeu, din marea Sa dragoste față de oameni, a așezat în fiecare dintre noi sămânța frumosului. Atunci când o exprimăm prin artă, nu facem altceva decât să revărsăm acest dar și să-i bucurăm pe cei care ne sunt alături. Acesta este unul dintre marile rosturi ale educației: să descopere frumosul pe care Dumnezeu l-a pus în fiecare copil și să-l ajute să iasă la lumină.

Sfântul Varlaam și bunul Dumnezeu au rânduit ca, la Școala „Varlaam Mitropolitul”, să se adune oameni care cred în frumos și care au harul de a-l descoperi și în ceilalți. O mărturie a acestui adevăr au trăit, zilele trecute, părinții, profesorii și elevii, când clasa a IV-a „Simfonia”, alături de doamna învățătoare Bianca Maria Năstase, a prezentat, în cadrul celebrării de final de an, o expoziție cu lucrările realizate pe parcursul ciclului primar.

Cei prezenți au avut ocazia să urmărească nu doar o succesiune de tablouri, ci un adevărat proces de devenire. În lucrări se poate observa cum frumosul își găsește treptat expresia: de la tușe timide și nesigure la linii hotărâte, pline de încredere și sens. Fiecare lucrare poartă în sine ceva din drumul parcurs de copii, din răbdarea, efortul și bucuria descoperirii.

La vernisaj, părintele Bogdan Anistoroaei, curatorul expoziției, a surprins esența acestui parcurs printr-un gând care a rămas în inimile celor prezenți: taina profesorului și a părintelui este aceea de a se micșora pentru ca altul să crească, așa cum spune Sfântul Ioan Botezătorul. Iar doamna învățătoare a reușit cu adevărat acest lucru, căci în lucrările expuse și în cuvintele copiilor se vedea limpede cât de mult au crescut.

Mărturia copiilor a fost cea care a evidențiat cel mai clar impactul pe care acest parcurs l-a avut asupra lor. În primii ani, doamna învățătoare le-a vorbit despre culoare, apoi despre forme. I-a învățat să privească lumea cu atenție și răbdare. Apoi, așa cum Dumnezeu a creat lumea, i-a îndemnat să așeze pe pânză mai întâi cerul și pământul, iar abia după aceea celelalte detalii. Mai târziu, în clasa a III-a, le-a cerut să facă exact opusul: să pornească de la liniile fine și să ajungă treptat la petele mari de culoare, copiii primind astfel una dintre tainele realizării icoanei pe sticlă.

Icoanele amintesc de arta naivă, de simplitatea sufletului și de dragostea firească față de Dumnezeu pe care copiii o poartă în inimă. Cele peste 30 de icoane pictate de ei i-au transformat, după cum amintea părintele Anistoroaei, în „zugravi aleși”, cum scria Sadoveanu, oameni care au primit darul de a scrie „în colori moarte laudă vie lui Dumnezeu”.

Nimic nu s-a făcut în grabă. Procesul a fost unul al tihnei și al răbdării. Copiii au lucrat conectați, prin rugăciune, la sfântul pe care îl pictau sau la Maica Domnului. Au învățat că icoana nu este doar un exercițiu artistic, ci și unul al inimii; că, înainte de a fi culoare și compoziție, ea este întâlnire și dialog. Este rugăciune așezată în culoare.

Poate că acesta este unul dintre cele mai prețioase daruri cu care acești copii pleacă spre gimnaziu. Nu doar că au învățat să deseneze, să picteze sau să privească frumosul din jurul lor, ci au descoperit că Dumnezeu poate fi întâlnit și prin artă. Au aflat că pictarea unei icoane nu înseamnă doar reproducerea unei imagini, ci apropierea de chipul sfântului pe care îl aștern pe sticlă și deschiderea inimii către Dumnezeu.

Este o binecuvântare să fim martorii unei asemenea taine, să vedem cum lumina lui Dumnezeu și frumosul pe care El l-a sădit în fiecare om ies la iveală prin mâinile unor copii. Icoanele realizate vor rămâne mereu alături de ei ca mărturie a acestei întâlniri.

Proiectul a depășit spațiul școlii. Așa cum se putea observa pe spatele icoanelor, fiecare familie a dus lucrarea copilului la sfințit. În felul acesta, ceea ce a început ca un demers educațional și artistic a continuat firesc în viața familiei și în spațiul credinței.

Poate că acesta este cel mai mare câștig: atunci când școala, familia și Biserica lucrează împreună, frumosul nu rămâne doar pe hârtie sau pe sticlă, ci se așază în suflet și rodește pentru o viață întreagă.

În viitorul apropiat, icoanele vor fi expuse într-un spațiu expozițional accesibil publicului, iar noi vom reveni cu detalii și cu invitația de a-l vizita.

(Mihaela Luchian)