În pelerinaj în Ţara Sfântă

Social

În pelerinaj în Ţara Sfântă

    • În pelerinaj în Ţara Sfântă
      În pelerinaj în Ţara Sfântă

      În pelerinaj în Ţara Sfântă

    • În pelerinaj în Ţara Sfântă
      În pelerinaj în Ţara Sfântă

      În pelerinaj în Ţara Sfântă

Ultimele locuri pentru pelerinajul organizat în Israel, în perioada 14-20 ianuarie, sunt disponibile cu o reducere de 60 de euro, anunţă reprezentanţii Centrului de Pelerinaj „Sf. Parascheva“ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Pelerinii vor participa, în data de 18 ianuarie, la slujba de sfinţire a Iordanului, săvârşită de Patriarhul Ierusalimului, moment în care apa râului în care a fost botezat Mântuitorul Iisus Hristos îşi schimbă direcţia de curgere.

Între 14 şi 20 ianuarie, Centrul de Pelerinaj „Sf. Parascheva“ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei organizează unul dintre cele patru pelerinaje din luna aceasta care au ca destinaţie locurile sfinte din Israel, ultimele locuri fiind disponibile la un tarif redus cu 60 de euro. Noutatea acestei călătorii spirituale în Israel o reprezintă posibilitatea de a participa chiar la locul istoric al Botezului Domnului nostru Iisus Hristos, Betabara, la slujba de sfinţire a apei Iordanului, săvârşită în data de 18 ianuarie de către Patriarhul Ierusalimului. În acel moment, pelerinii vor vedea cu proprii ochi minunea întoarcerii apei râului Iordan, după cum ne-a spus diac. Cristian Ivan, coordonatorul pelerinajelor interne şi externe: „În ziua de 18 ianuarie se oficiază, în apropiere de Ierihon, la Betabara, slujba de sfinţire a Iordanului de către Patriarhul Ierusalimului. În acest moment apele râului se întorc înapoi; este una dintre cele trei minuni ce se săvârşeşte în Ţara Sfântă an de an, pe lângă venirea Sfintei Lumini la Ierusalim în Sâmbăta Mare şi coborârea Norului pe Muntele Tabor la sărbătoarea Schimbării la Faţă - 19 august)“.

Tot în cursul acestei luni mai sunt organizate pelerinaje cu aceeaşi destinaţie, Israel, între 14-21 ianuarie 2013 (7zile/7 nopţi), 17-24 ianuarie 2013 (8 zile/7 nopţi), iar între 13 şi 22 ianuarie pelerinajul va cuprinde locuri spirituale importante din Ţara Sfântă, Iordania şi Egipt (Muntele Sinai).

Pe urmele Mântuitorului Iisus Hristos

Călătoriile binecuvântate în Ţara Sfântă, organizate de Centrul de Pelerinaj „Sf. Parascheva“, cuprind toate locurile importante pe unde a călcat Mântuitorul nostru Iisus Hristos în viaţa-i pământească şi unde a săvârşit minuni: Betleem, Nazaret, Cana Galileei, Muntele Tabor (al Schimbării la Faţă), Valea Iordanului, Muntele Măslinilor, Ierusalim - Via Dolorosa sau Drumul Crucii, cu cele 14 opriri, Biserica Sfântului Mormânt, Golgota, Piatra Ungerii, Sfântul Mormânt şi toate paraclisele, Muntele Sion, precum şi biserici şi mănăstiri care adăpostesc moaşte ale sfinţilor preaiubiţi de Dumnezeu. „Prin pelerinajele organizate, Centrul de Pelerinaj «Sf. Parascheva» vine în întâmpinarea preoţilor parohi şi credincioşilor care sunt dornici să păşească împreună pe urmele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Pelerinajul este parte componentă a activităţii Bisericii, care se îngrijeşte de sufletul credincioşilor săi“, a mai spus părintele diacon, subliniind totodată că, odată porniţi într-un pelerinaj, credincioşii, alături de preotul paroh, iau parte la o comuniune în rugăciune, întărindu-şi astfel credinţa şi încrederea în Dumnezeu şi semenii lor. 

Oferta serviciilor incluse în pelerinaj

Pentru pelerinajele care au ca obiectiv locurile sfinte din Israel, costul pelerinajului este de 790 de euro de persoană (pentru pelerinajul organizat între 14 şi 20 ianuarie se acordă o reducere de 60 de euro), în acest tarif fiind incluse următoarele servicii:

- transport avion Bucureşti - Tel Aviv - Bucureşti;

- taxe de aeroport;

- asistenţă în aeroport la sosire şi plecare;

- 7 nopţi cazare la hoteluri de 3/4*(categoria de stea este valabilă şi aferentă pentru Israel; conform clasificarii europene, hotelurile sunt de 2/3*), conform programului, în camere duble, cu aer condiţionat, baie, telefon, televizor;

- demipensiune (2 mese pe zi - conform programului; intrare cu cină, ieşire cu mic dejun);

- taxe de intrare la obiectivele din program;

- transport cu autocar cu aer condiţionat, conform programului;

- preot însoţitor/ghid local vorbitor de limba română din partea Centrului de Pelerinaj.

În preţ nu sunt incluse: tips Israel: 25 de euro, cheltuieli personale, masa de prânz, taxa de intrare la Mănăstirea „Sf. Sava“ (5 euro/persoană), plimbarea cu vaporul pe Marea Galileei (10 euro/persoană), ieşire noaptea la Sf. Mormânt (10 euro), asigurarea medicală şi transportul cu autocarul către Aeroportul Otopeni.

„În funcţie de programul festivităţilor şi al posibilităţilor de participare, din motive de securitate, se poate schimba ordinea vizitării obiectivelor pe zile sau se poate înlocui vizitarea unor obiective prevăzute în program“, a mai spus reprezentantul Centrului de Pelerinaj.

La sediul Centrului de Pelerinaj „Sf. Parascheva“, componentă a Compartimentului „Turism şi pelerinaje“ al MMB, persoanele interesate pot obţine date suplimentare cu privire la obiectivele vizitate, programul pe zile, serviciile incluse în preţ, dar şi alte informaţii utile precum obţinerea vizei de călătorie şi a asigurării medicale.

Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr.14

Iaşi - 700064, România

Telefon: 0040.232.276.907;

Fax: 0040. 232.276.867 şi pe internet:

Email: centruldepelerinaj@yahoo.co.uk; office@provitur.ro

Web: www.centruldepelerinaj.ro; www.provitur.ro

Citește despre: