Citeam recent că o dioceză romano-catolică din Ohio, Statele Unite, a înfiinţat cursuri pentru preoţi şi diaconi, pentru a oferi asistenţă spirituală celor împătimiţi de jocurile de noroc (gamblers). Iniţiativa în sine este lăudabilă, însă ea arată extinderea devastatoare a acestei dependenţe de joc în acea regiune, acolo unde există multe casino-uri.

Molima aşa numitelor jocuri de noroc începe să bântuie şi pe la noi, mai ales pe internet, acolo unde site-urile de poker, spre exemplu, sunt vizitate de zeci de mii de oameni zilnic. În Statele Unite, 4% dintre americani sunt împătimiţi de jocuri de noroc, ceea ce înseamnă o sumă uriaşă: 12 milioane de oameni numai în America stau cu ochii pironiţi pe cărţile de joc, ruletă, zaruri sau jocuri electronice în speranţa unui câştig rapid, mare şi mai ales total nemuncit.

La noi, febra jocului de-a moartea a adăstat recent în celebrele păcănele de tristă memorie, în faţa cărora se pierd multe vieţi, mai ales în barurile şi bodegile insalubre de la sat ori oraş. Oricum proprietarii de păcănele sunt printre cei mai bogaţi într-un oraş, atâta pot să spun. Iar omul sărac, fără nicio posibilitate de îmbogăţire imediată, poate cădea uşor în mreaja iluziei păcătoase.

Omul este fascinat de activităţi repetitive, mimetice, şi cu aparenţă de câştig încă de la căderea în păcat. Homo ludens  este omul care rămâne în universul copilăriei prin joc, ca o amintire a raiului pierdut, încercând prin gesturi competitive să aducă plus valoare în simţul vieţii sale. Nu e nimic rău să joci un joc, atâta timp cât este generator de sănătate (sport).

Ceea ce mă interesează în această distracţie de doi bani care îţi poate lua viaţa şi veşnicia este procesul interior de schimbare a firii în faţa zorzoanelor, fiselor aurii şi zarurilor nebunatice. De la o simplă pierdere de vreme şi o speranţă vagă de câştig, omul trăitor în lumea cărţilor de joc începe să devină el însuşi o carte de joc, de obicei de mică valoare, care intră în jocul de poker al marelui architect al vicleniei. Patologia fundamentală a jocului de noroc este aceea că transformă lumea întreagă în valoare de schimb. Totul poate fi vândut, valorizat, pus pe masă, riscat să fie pierdut sau mai rar câştigat. De la un simplu reflex de plictis şi inutilitate, omul ajunge să creadă în şansa sa de câştig uriaş şi îşi riscă viaţa cu tot ce are mai bun pentru această credinţă falsă. Sunt oameni, care şi-au pervertit atât mintea în acest sens încât au jucat la poker apartamentul, maşina, soţia, copiii, s-au îndatorat la cămătari sume enorme, au devenit ţinte vii ale infractorilor, au ajuns să se sinucidă din neputinţa de a plăti.

Este actul suprem de vânzare de sine şi de ceilalţi, extensia prototipului Iuda în viaţa omului, este pervertirea viitorului, anularea oricărei valori sfinte a vieţii, ameninţarea cu nefiinţa, toate acestea dintr-o ridicolă înşirare de cărţi. Există oameni care îşi iau salariul şi ţâşnesc mai ceva ca Hussain Bolt către casele de pariuri sau către casino-uri cu speranţa de a da lovitura. Este în acest gest un duh luciferic de stăpânire şi un dor infernal de auto-desfiinţare prin risc. Este mândria de a cere tot mai mult, lăcomia după câştig nemuncit, mânia neputinţei, invidia pe cei bogaţi, desfrânarea simţurilor moderaţiei, toate păcatele prezente in nuce, aşteptând să se reverse şi să înece biata lumină a sufletului.

De fapt, în spatele frivolităţii omeneşti stă o afacere de miliarde de euro, clădită pe lumini atrăgătoare, promisiuni deşarte, aglomerări de patimi, toate puse în scenă de oamenii celui rău pentru a fura banii dar şi veşnicia oamenilor.

Viaţa nu este a noastră ci a lui Dumnezeu, trupul nu este al nostru (argumentul suprem al mamelor abator de copii), ci este templul Duhului Sfânt, pământul pe care-l tot îngrădim este pământul lui Dumnezeu, tot ce ne înconjoară sunt daruri ale Creatorului încredinţate cu grijă pentru binele celorlalţi.

Cred că preoţii de la sate şi mai ales de la oraşe ar trebui să avertizeze mai ferm pe oameni de legiunea de vipere nevăzute care stă ascunsă îndărătul unor faţade luminoase. Şi aceasta pentru că până la urmă, şi omul cel mai dependent de jocuri, distrus şi ruinat pentru totdeauna, obsedat patologic de zăngănitul monedelor altora, a început cu un nevinovat joc de păcănele sau de poker fără bani. De asemenea, cred că este necesară o atenţionare permanentă a creştinilor, mai ales la spovedanie, de pericolul omorâtor de viaţă al banului nemuncit, care este bineînţeles furat de la altcineva, de blestemul câştigului care este desigur o pierdere a altuia, de răutatea şi de chipul hidos al celui ce stă îndărătul fiecărei cărţi de joc, aşteptând de la începutul lumii pierzania neamului omenesc.