(Video) Atelier pentru formarea tinerilor preoți la Miclăușeni
În perioada 1-12 iulie 2019, la Centrul social cultural „Sfântul Ilie” Miclăușeni, județul Iași, se desfășoară Atelierul pentru formarea tinerilor preoți, sesiunea 2019. Aproximativ 20 de slujitori recent hirotoniți au participat astăzi, 01 iulie 2019, la prima zi a sesiunilor de pregătire, activități ce au avut loc la Castelul Sturdza din incinta ansamblului. Ziua a început cu oficierea Sfintei Liturghii de către un sobor de preoți în biserica Mănăstirii Miclăușeni.
Programul de pregătire a preoților tineri este organizat și implementat de Sectorul învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor, prin Centrul de formare continuă al eparhiei. Timp de două săptămâni, părinții vor desfășura ateliere tematice și practice, vor participa la diferite sesiuni de prezentare și se vor axa în mod deosebit pe pregătirea misionar-pastorală și spirituală a slujitorului în parohie, abilități necesare privind pastorația în comunitățile de proveniență. Anul acesta, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, și părintele Constantin Necula, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă Sibiu și conferențiar la diverse întâlniri cu tinerii, sunt invitații atelierului de formare.