(Video) Eric merge la grădiniță! Rezultatul campaniei fiideajutor.ro
De la „Eric vrea la grădiniță” la „Eric merge la grădiniță” a fost un salt mare, dar neașteptat de rapid și frumos, căci peste 200 de #OameniDeAjutor l-au purtat pe micuț cu grijă pe brațele inimii și i-au îndeplinit visul. Un proiect din 2024 care rămâne în suflet. Cu emoție, bucurie și gânduri bune, mulțumim!
La finalul lunii august 2024, v-am făcut cunoștință cu micuțul Eric Ciocan, un copil care redefinește sensul cuvântului „miracol”. Deși diagnosticat cu paralizie cerebrală și hipoacuzie profundă, eforturile și ambiția lui de zi cu zi ne oferă încrederea că evoluția îi va fi din ce în ce mai promițătoare. Prin adaptarea la un nou mediu și interacțiunea cu alți copii, grădinița reprezintă următorul pas esențial în dezvoltarea lui, însă acest lucru nu era posibil fără achiziționare unor dispozitive asistive destul de costisitoare: un scaun de posturare și un verticalizator.
Am lansat, așadar, în colaborare cu Biroul de Asistență Socială și Medicală „Diaconia”, campania „Eric vrea la grădiniță! Împreună, îi ajutăm pașii către un nou început, dincolo de diagnostic”. Implicarea comunității a fost impresionantă: în nici două săptămâni, peste 200 de #OameniDeAjutor au răspuns apelului nostru, donând un total de 33.827 RON, sumă ce a depășit obiectivul inițial de 25.000 RON. Această generozitate ne-a permis să îi oferim lui Eric nu doar mijloacele necesare adaptării la grădiniță, ci și un dispozitiv suplimentar pentru baie și o parte din ședințele de terapie neuromotorie pe care cel mic le face săptămânal.
𝐟𝐢𝐢𝐝𝐞𝐚𝐣𝐮𝐭𝐨𝐫.𝐫𝐨 este platforma care deschide uși către proiectele de suflet ale Mitropoliei Moldovei și Bucovinei menite să aducă Binele în inimile celor aflați în nevoie.
🌐 Urmărește 𝗳𝗶𝗶𝗱𝗲𝗮𝗷𝘂𝘁𝗼𝗿.𝗿𝗼 pe:
Facebook: www.facebook.com/Fiideajutor.ro
Instagram: www.instagram.com/fiideajutor.ro