(Video) Întâlnire cu noii membrii ASCOR Iași
La centrul de evenimente Agora, al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români, filiala Iași a organizat sâmbătă, 29 octombrie, o întâlnire cu noii membri înscriși în cadrul asociației la început de an universitar.
Evenimentul a avut loc cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și a adunat la un loc peste 100 de tineri, dornici să se implice în numeroasele activități ale asociației din Iași. La întâlnire a participat Părintele Arhimandrit Nicodim Petre, coordonatorul Compartimentului Asociații de tineret din cadrul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
ASCOR Iași este cea mai veche asociație studențească din Iași, fiind de asemenea, și printre cele mai remarcabile din punct de vedere al impactului pozitiv ce l-a avut de-a lungul timpului în rândul studenților și în societatea ieșeană.