(Video) Noua Adunare eparhială a Arhiepiscopiei Iașilor, 2026-2030
În această dimineață, 13 iunie, la Centrul Eparhial Iași a avut loc ședința extraordinară de constituire a noii componențe a Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Iașilor, organism deliberativ ce are drept competență discutarea și rezolvarea problemelor administrative, culturale, social-filantropice, economice și patrimoniale ale eparhiei. Întâlnirea a fost precedată de Sfânta Liturghie, săvârșită la Catedrala veche „Sfântul Gheorghe”, de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
