(Video) SPIRIT ŞI CREDINŢĂ: Sfântul Nectarie la Iași - două decenii de credință și nădejde

Spirit și credință – TVR Iași

(Video) SPIRIT ŞI CREDINŢĂ: Sfântul Nectarie la Iași - două decenii de credință și nădejde

Există locuri în care oamenii vin cu bucuriile lor, dar mai ales cu durerile, cu întrebările și cu speranțele pe care uneori nu mai știu cui să le încredințeze. Locuri în care rugăciunea devine sprijin, iar întâlnirea cu Dumnezeu redă sufletului puterea de a merge mai departe.

Un asemenea loc este Biserica „Sfântul Nectarie” din cartierul ieșean Alexandru cel Bun, unde, în urmă cu două decenii, în octombrie 2026, au fost aduse moaștele Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, unul dintre sfinții atât de iubiți pentru blândețea, răbdarea și ajutorul său în suferință.

Ce înseamnă douăzeci de ani dincolo de o aniversare? 
Ce s-a schimbat în viața unei parohii, în sufletele oamenilor și înfelul în care aceștia își trăiesc credința? 
Și cum se construiește o comunitate în jurul unui sfânt, prin rugăciune, slujire și iubire față de aproapele?

Acestea sunt doar câteva dintre întrebările pe care i le adresăm părintelui Petrică Lehaci, parohul Bisericii „Sfântul Nectarie”  din Iaşi în dialog cu părintele Lucian Apopei, director de comunicare al Arhiepiscopiei Iaşilor.

SPIRIT ȘI CREDINȚĂ - emisiune de cultură şi spiritualitate creştin ortodoxă

Moderator - preot Lucian Apopei 
Realizator - Sofia Lăcătuşu 
Montaj - Laurenţiu Cătuşanu 
Emisiune realizată de TVR Iaşi în colaborare cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

#SpiritȘiCredință#TVRIași #SfântulNectarie

Alătură-te comunității noastre pe WhatsApp, Instagram și Telegram!
Citește despre: