Copilul din Evanghelie nu era doar lunatic; mai era stăpânit şi de un duh mut şi surd. Viaţa îi era agresată din toate părţile. În faţa acestei situaţii, apostolii s-au arătat neputincioşi. Însă tatăl copilului mai avea o speranţă – Hristos. Ajuns în faţa Lui, rugămintea tatălui copilului a fost însoţită de această dată de anumite gesturi liturgice: a îngenuncheat, s-a închinat şi s-a rugat. Sensibilizat de suferinţa prin care trecea tatăl copilului, Hristos se manifestă ca Dumnezeu Care, ca un stăpân, porunceşte chiar şi duhurilor necurate şi ele îl ascultă.
