Viitorul Europei se decide în aceste zile. Cu alegerile greceşti se deschid 10 zile care vor marca supravieţuirea monedei unice. Jocul se joacă la Atena, însă se joacă destinul întregii Europe, în care se confruntă două viziuni total opuse ale integrării: una fiscal şi tehnocratică, iar alta politică şi bazată pe încredere reciprocă. Aceste două viziuni sunt chemate azi să coexiste într-o sinteză dificilă dar necesară. Dacă aceste două viziuni nu se vor uni, există riscul dezintegrării totale a proiectului comunitar. Există desigur exemplul Statelor Unite, în care câteva state coloşi industriali susţin din greu state fără mare impact economic, într-o co-responsabilitate reciprocă, deopotrivă culturală, socială şi economică. Europa este mult mai mult decât o asociaţie competitivă de state.

Aerul care se respiră acum în Atena este unul de frică, ură şi frustrare. Cozile enorme din faţa băncilor arată că oamenii caută cea mai sigură monedă, într-o neîncredere totală în bănci. Atomizarea politică excesivă din Grecia acestor zile este însă generatoare de angoasă. Niciun partid – şi sunt prea multe – nu are o majoritate şi nu se înţelege cu altele. Ultimele sondaje arată că Nea Dimokratia, condusă de Antonios Samaras, de centru-dreapta, este cotat cu 18,8% din sufragii. Acest partid este unul pro-european şi intenţionează să respecte angajamentele financiare şi politice ale Greciei, printr-o politică de austeritate şi tăieri bugetare.

Ceea ce însă trebuie spus este că disputa europeană asupra Greciei nu este nicidecum una doar financiară. Altfel, există ţări cu deficite mult mai mari, cu şomaj mult mai ridicat, în sudul Europei şi nu numai. Discrepanţele enorme dintre economiile europene trebuie în mod sigur umplute de cineva. Grecia a devenit simbolul saţietăţii nordului de a întreţine un sud mirific însă neprolific economic.