Vizita delegaţiei Festivalului „Zilele Creangă“ la Reşedinţa Mitropolitană

Arhiepiscopia Iaşilor

Vizita delegaţiei Festivalului „Zilele Creangă“ la Reşedinţa Mitropolitană

    • Vizita delegaţiei Festivalului „Zilele Creangă“ la Reşedinţa Mitropolitană
      Vizita delegaţiei Festivalului „Zilele Creangă“ la Reşedinţa Mitropolitană

      Vizita delegaţiei Festivalului „Zilele Creangă“ la Reşedinţa Mitropolitană

Joi, 1 martie 2018, delegaţia Festivalului „Zilele Creangă“, formată din profesori şi scriitori din România şi Republica Moldova, a fost primită de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, la reşedinţa sa din cadrul Palatului Mitropolitan.

Festivalul „Zilele Creangă“, aflat la cea de a VIII-a ediţie, se desfăşoară între 27 februarie şi 4 martie 2018, în mai multe localităţi din România, dar şi din Republica Moldova, precum Chişinău, Iaşi, Târgu Neamţ şi Pipirig. Delegaţia, formată din Claudia Balaban, directorul Bibliotecii Naţionale „Ion Creangă“ din Chişinău, Nadia Sângeap, directorul adjunct al Liceului „Ion Creangă“ din Pipirig, Olguţa Creangă Caia, scriitor şi director al Fundaţiei „Sfânta Teodora de la Sihla“, Valentin Talpalaru, scriitor şi muzeograf la Bojdeuca din Ţicău, dar şi din profesori, organizatori ai acestui eveniment, a fost primită de către Părintele Mitropolit în Reşedinţa Mitropolitană, binecuvântând această activitate culturală.

După vizita de la Reşedinţa Mitropolitană, aceştia şi-au continuat programul, urmând să viziteze obiectivele culturale şi turistice din zona Neamţului, dar şi mănăstirile din împrejurimi, urmând ca la finalul acestui proiect să participe la Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Haralambie“ din Târgu Neamţ. Printre principalele evenimente organizate de aceştia se numără spectacolul „Centenarul Marii Uniri“ şi „Amintiri din copilărie“, desfăşurat în Târgu Neamţ, precum şi lansări de carte, dar şi decernări de premii.

„Anul acesta suntem la a VIII-a ediţie, festivalul plecând de la Chişinău, ajunge la Iaşi şi se îndreaptă spre Târgu Neamţ, Pipirig, până la bunicul David Creangă. În Chişinău am avut festivitatea «Ion Creangă» la Liceul «Prometeu», unde domnii directori ai şcolii sunt nu numai ctitori de liceu privat, ci sunt ctitori de biserici şi mănăstiri. De asemenea, am plecat la Liceul «Ion Creangă» din capitala Moldovei, iar acolo, copiii au oferit un spectacol minunat. Am mers la Academia de Ştiinţe din Republica Moldova, unde am avut câteva conferinţe ştiinţifice referitoare la opera lui Creangă, găsind noi taine în opera marelui scriitor. A fost un lucru nemaipomenit pentru fraţii din Basarabia ce pleacă acasă binecuvântaţi de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit şi parcă pleacă având sentimentul că unirea se va face. Asta doresc şi dânşii, şi noi toţi“, ne-a relatat doamna Olguţa Creangă Caia, organizator al acestui festival.

În ultima zi a acestui proiect, mâine, 4 martie 2018, participanţii Festivalului „Zilele Creangă“ vor lua parte la Sfânta Liturghie la Parohia „Sfântul Haralambie“, de asemenea, vor asculta un concert susţinut de Corul Angeli şi vor asista la o lansare de carte, prezentată de părintele paroh Teoctist Caia.

Citește despre: