Vizită pastorală în Parohia buzoiană Oratia
În prima duminică din perioada Triodului – a vameşului şi a fariseului –, credincioşii Parohiei buzoiene Oratia au primit vizita pastorală a Înaltpreasfinţitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din localitate.
La finalul slujbei, Înaltpreasfinţia Sa a rostit un cuvânt de învăţătură, în care a precizat: „Cine calcă pragul bisericii leapădă haina de diferenţiere socială. Aici, cu toţii suntem fraţi între noi şi fii ai lui Dumnezeu. De aceea, ne şi numim robii lui Dumnezeu. Avem conştiinţa că suntem fii, dar întrebuinţăm această sintagmă – «robii lui Dumnezeu» – tocmai pentru a arăta că toţi suntem egali. În viaţa socială, ne diferenţiem din punctul de vedere al pregătirii intelectuale, al situaţiei materiale, dar, aici [în biserică – n.n.], suntem cu toţii egali. Şi iată cât de mult contează ca oamenii să se adune împreună, în biserică, să se roage, dar nu ca fariseul, ci ca vameşul. Cine dintre noi are conştiinţa că este drept? Poate cineva să afirme acest lucru, mai ales înaintea lui Dumnezeu? Poţi să o faci înaintea unor oameni, care nu-ţi cunosc străfundul sufletului, dar, când vii la biserică şi te adresezi lui Dumnezeu, în rugăciune, trebuie să ai mare grijă ce spui, pentru că Dumnezeu îţi ştie gândurile şi inima”.
Cu această ocazie, s-a dat citire unei scrisori pastorale adresate credincioşilor din Eparhia Buzăului şi Vrancei, prin care li s-a adus mulţumire, ca urmare a solidarităţii şi generozităţii arătate cu prilejul colectei pentru Fondul „Mila creştină“, dar şi a celei pentru sinistraţii din judeţul Galaţi (septembrie 2013).
Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Oratia a fost ridicată în primii ani după Revoluţie, fiind sfinţită pe data de 27 decembrie 1994. Lucrările de pictură s-au realizat între anii 2000-2004.
În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a hirotonit întru preot pe diaconul George-Daniel Popa, pe seama Parohiei Poieni, Protopopiatul Pătârlagele, şi pe tânărul teolog Valeriu-Cristian Popoviciu – în treapta de diacon.
(Sursa: arhiepiscopiabzvn.ro)