Vizite arhierești în centrele sociale ale Episcopiei Hușilor
Miercuri, 30 octombrie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, împreună cu Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, însoțiți de o delegație de la ambele Centre eparhiale, au vizitat două așezăminte sociale din Episcopia Hușilor.
Cei doi ierarhi au vizitat Așezământul Social „Sfântul Gheorghe” din Ghermănești și Așezământul Social „Sfântul Nicolae” Fălciu. Părintele Vladimir Beregoi, consilier social-economic al Eparhiei Hușilor, a prezentat activitatea social-filantropică a celor două centre: „În ambele centre funcționează sistemul «școala după școală», unde copiii primesc o masă caldă și își fac temele alături de pedagogii noștri. La centrul de la Ghermănești funcționează în plus o casă de tip familial, unde 12 copii vor locui permanent. De asemenea, nu i-am uitat nici pe bătrânii singuri și neputincioși, astfel că în grija noastră sunt un număr mare de oameni în vârstă care primesc zilnic o masă caldă la domiciliu și supraveghere, îngrijire medicală și alte servicii de care depind in mod constant”.
IPS Părinte Serafim a fost însoțit de PS Părinte Ignatie, alături de părintele Chiril Socaciu și de părintele Klaus Helmut Klein de la Crucea Roșie Bavareză, cel care a reușit să aducă o ambulanță în mod gratuit pentru centrul medical al Episcopiei Hușilor. Părintele Klaus Klein, după oficierea slujbei de binecuvântare a autospecialei, a declarat: „Nu sunt omul vorbelor multe, sunt mai mult omul faptelor. Mă bucur că am putut fi de folos pentru acestă zonă din România și pot spune cu tărie că binele nu are granițe”.
Părintele Mitropolit Serafim le-a împărțit daruri copilașilor și s-a rugat împreună cu ei. (Marian-Dumitru Rugină)