Voievodul Ștefan cel Mare și Sfânt „Om fericit căruia Dumnezeu i-a hărăzit cu dărnicie toate darurile!“ (cronicarul polonez Miechowski) Totdeauna, peste veacuri rămâne pururea în minte și în inima noastră, vrednicia celor care nu mai pot să moară! Apusul cu tot ce avea el mai ales, avea să audă vorbele de aur ale papei Sixt al IV-lea, care l-a numit pe Ștefan cel Mare ca și pe eroul albanez Scandeberg „atletul lui Hristos“! Nimic nu era mai scump pentru Marele Ștefan decât păstrarea întreagă a țării și a supușilor încredințați lui de către Dumnezeu! El n-a fost un cruciat în sensul unei dezlipiri de țara sa, așa cum bine știm că au fost cavalerii dinaintea vecuirii lui. Cronicarul polonez Ian Dlugosz, contemporan cu Ștefan cel Mare și Sfânt, din prea plinul inimii, a scris, cunoscând celebritatea acestui principe care a uluit veacul său, spunând: „După părerea mea, este cel mai demn să i se încredințeze primul rang și conducerea lumii întregi și mai ales demnitatea de comandant și conducător al creștinilor împotriva Turcului, de vreme ce ceilalți regi și principi catolici sunt dedați desfrâului și petrecerilor, sau sunt divizați prin războaie civile“