Volumul „Povești de familie” a fost lansat la Iași
Librăria Cărturești din Palas - Iași a găzduit duminică, 26 noiembrie, lansarea volumului „Povești de familie”, o carte cu nouă povești scrise cu și pentru copii. Autoarea volumului este Cătălina Gheorghian.
Volumul „Povești de familie” de Cătălina Gheorghian a apărut în luna mai 2017, la Editura Zorio din București. Cartea cuprinde în jur de 80 de pagini și este ilustrată color de Gheorghe Strugaru.
„Programul Apollo a fost lansat de unsprezece ori până și-a atins scopul: acela de a ajunge pe Lună, cu doi oameni la bord. «Povești de familie» a ajuns la Iași, la cea de-a cincea lansare, alături de trei personaje ale poveștilor, alături de invitați, de copii și de publicul ce a empatizat cu marea familie a poveștilor. Iar cartea se va lansa până va «zbura» în mâinile celor care vor avea nevoie de ea: copii, părinții, bunicii și oameni iubitori de povești. A fost o întâlnire caldă, cu oameni frumoși, care au spus cuvinte pline de sens și semnificație despre carte. Am aflat că doar stând de vorbă cu proprii copiii și cunoscându-i foarte bine, sufletul se poate deschide și poate crea, pentru ei, prin conectare sufletească directă. Am aflat, de la copiii prezenți, că «Poveștile de familie» sunt, în primul rând, caracterizate prin cuvântul „interesante” și că își doresc să le citească sau să le fie citite, acasă, în familie. Am aflat, datorită doamnei psihoterapeut Elena Cazacu, invitat al evenimentului, că Balaurul meu din poveste are frici. Și nu a rămas la fel de înspăimântător. A devenit bufon. Un Balaur-Bufon, care și-a învins frica de singurătate, frica de a nu fi iubit și acceptat, prin deschiderea față de ceilalți, față de prințese, de regi, față de oamenii de la curte. A făcut un pas înainte, iar acceptarea, iubirea, respectul, comuniunea, împlinirea au venit ca daruri, toate, la pachet. Am descoperit multe frici, în publicul participant, dar am zâmbit împreună, pentru că am aflat că și fricile noastre au frici. Șoarecii, de pisică, șerpii, de săbii, întunericul, de lumină. S-au trasat și «două drumuri pline de comori» pentru aceste povești, la care doar visam, pentru câteva fracțiuni de secundă, timp în care, gândul era fugărit, repede, în alt colț, unul mai realist, pentru atunci. Primul drum de comori, este cel al animațiilor. Sperăm să găsim un studio de animații, în care personajele acestei cărți să fie puse în lumină, creativ, plăcut, curat și să intre în lumea desenelor animate. Al doilea drum, sugerat, a fost acela al transformării «Poveștilor de familie», în piese de teatru pentru copii”, ne-a declarat autoarea Cătălina Gheorghian.
„Marea noastră evadare din cotidian este povestea. Povestea, așa cum ne-o prezintă Cătălina, ne salveaza, schimbă lumea din jur la propriu. Când am auzit că ea chiar are Căsuța poveștilor, fiind chiar casa in care locuiește cu familia, mi-am zis că acesta este modelul de mamă care devine tot mai rar: mama-poveste. Mă impresionează cartea ei, pentru ca personifică cu atâta gingășie Drumul, Ţânţarul sau Prăjiturica. Este minunata lumea din cartea fostei mele colege de la Jurnalism, al cărei talent sper să stea scris alături de o editură foarte bună. Și cât mai curând!”, a subliniat Corina Giurgia, unul dintre invitații întâlnirii.
„E minunat că există oameni care cred în povești. Și cel mai frumos dar e să poți să transformi lucrurile din jurul tău într-o lume de basm unde animăluțele, jucăriile, lumânările și chiar becul vorbesc! «Povești de familie» e de fapt lumea văzută prin ochii copiilor făurită cu dragoste de Cătălina. O lume în care bunătatea învinge, fricile celor mici dispar și apar visurile. Și sunt convinsă că tânăra autoare nu se va opri aici. Vede povești acolo unde nici nu ne putem imagina. Aștept cu nerăbdare să apară noi și noi volume. Sunt povești care te atrag, te fac să mai vrei să citești și inevitabil ajungi să le îndrăgești”, adăugat Carmen Ciocan.
„Lansarea de carte «Povești de familie» a inspirat oameni frumoși, care au dăruit primii bănuți pentru tipărirea cărții de povești «Trei ore de Crăciun», cu care sperăm să ajungem la mămicile și copiii internați la Spitalul Județean «Sfântul Ioan cel Nou» din Suceava, în secția de Pediatrie, în preajma Crăciunului. Anul trecut, de sărbător eu împreună cu Iepuraș-Bombonaș (mezinul nostru, personaj de poveste) ne-am petrecut Crăciunul în secția de Pediatrie a acestui spital. Pentru trei ore ne-au dat drumul acasă, în familie. Și a ieșit, bineînțeles, o poveste. La noi iese o poveste din orice lucru. Adriana Petrescu, o talentată pictoriță, din Craiova, este pe cale să finalizeze ilustrațiile și îi vom da drumul... să zboare la tipar! Cu bănuții care s-au adunat aseară, putem acoperi costurile pentru 30 de cărticele. De aceea, dacă doriți să donați, îmi puteți scrie pe adresa de e-mail catalina.gheorghian@yahoo.com sau puteți suna la numărul de telefon 0721219069. Cu 5 lei, puteți acoperi costul unei singure cărticele! Ne-am bucura și dacă o editură cu inima mare, ar dori să o ia sub ocrotire și să o tipărească. Mi-a plăcut foarte mult o idee pe care am auzit-o zilele acestea: «Spune ce ai de spus, pentru că o dată spus, Universul lucrează. Dumnezeu, lucrează. Prin oameni...»”, a adăugat autoarea Cătălina Gheorghian.