Workshop dedicat activităţilor metodice la Ineu, judeţul Arad
La Şcoala Gimnazială Seleuş a avut loc miercuri, 13 aprilie 2016, un workshop dedicat activităţilor metodice. La întâlnirea desfăşurată sub genericul „Împreună, spre împlinirea lucrărilor Bisericii şi a Şcolii”, au participat preoţi ai comunei Seleuş şi profesori care predau disciplina religie în unităţi de învăţământ din zona Ineu.
În cadrul întâlnirii, profesoara Adam Melania a susţinut un referat în care a prezentat avantajele unui parteneriat educaţional, iar ca exemplu de bună practică a prezentat materiale realizate şi roade ale proiectului „Învaţă să iubeşti şi să dăruieşti”.
Arhimandritul Iustin Popvici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului, a felicitat partenerii implicaţi în aceste activităţi educaţionale, subliniind faptul că trebuie să existe o permanentă colaborare între profesorul de religie, preotul parohiei şi întreaga comunitate, cu scopul de a pune în practică obiective comune-educaţia tinerilor creştini şi ajutorarea aproapelui.
Inspectorul şcolar, diaconul Florin Sirca a evidenţiat faptul că aceste activităţi sunt o continuare firească a orelor de religie, cu beneficii reale atât pentru iniţiatori, organizatori, cât şi pentru grupul ţintă.
Sursa: basilica.ro