Zi de sărbătoare pentru comunitatea ucraineană din Suceava

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Zi de sărbătoare pentru comunitatea ucraineană din Suceava

Parohia ucraineană misionară „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ - Zamca din municipiul Suceava îi aşteaptă în această seară, de la ora 17:00, la slujba Privegherii, prilejuită de serbarea hramului. Mâine- dimineaţă, de la ora 8:00, se va sluji Acatistul, apoi va fi săvârşită Sfânta Liturghie.

Părintele Mihai Maghiar, preot pentru parohia ucraineană misionară din municipiul Suceava, a menţionat că cei care vor participa la sfintele slujbe au posibilitatea de a se închina la racla cu sfintele moaşte a zece sfinţi de la Lavra Pecerska din Kiev - Ucraina, la icoana cu o părticică din moaştele Sfântului Cuvios Iov de la Poceaev şi la icoana cu o părticică din moaştele Sfintei Mare Muceniţe Varvara. „Toate aceste odoare le-am primit în dar în anul 2012 de la Mitropolia Ortodoxă a Cernăuţilor şi Bucovinei - Ucraina, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, cu prilejul împlinirii a zece ani de la înfiinţarea parohiei noastre“, a spus pr. Mihai Maghiar.

Citește despre: