„Zidim biserici din dorul de viaţa veşnică“
Câteva mii de credincioşi au participat duminică, 27 mai 2012, la resfinţirea Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie“ din Botoşani. Slujba de resfinţire şi Sfânta Liturghie au fost oficiate de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în sobor de preoţi şi diaconi.
Curtea Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie“ din Botoşani a fost ieri-dimineaţă neîncăpătoare pentru credincioşii veniţi să participe la solemna slujbă de resfinţire a lăcaşului de cult botoşănean şi la Sfânta Liturghie săvârşite de Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Din soborul de slujitori au făcut parte pr. Marian Timofte, consilier administrativ bisericesc, şi pr. Lucian Leonte, protopop al Protopopiatului Botoşani.
Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie“ a fost restaurată în ultimii ani, atât la interior, cât şi la exterior, fiind împodobită cu pictură. Momentul resfinţirii lăcaşului de închinăciune a reprezentat o încununare a eforturilor depuse de pr. paroh Dumitru Volentiru, care a fost ajutat de credincioşii din parohie şi de alţi binefăcători. Slujba de resfinţire prin stropire cu apă sfinţită şi prin ungere cu Sfântul şi Marele Mir a fost urmată de Sfânta Liturghie săvârşită pe un podium special amenajat, la care au participat cu evlavie credincioşii din parohie şi din parohiile apropiate. În cuvântul de învăţătură rostit după Sfânta Evanghelie, IPS Teofan a subliniat semnificaţia şi importanţa Bisericii şi a învăţăturii Bisericii în viaţa credincioşilor creştini. „Ne-a învrednicit Dumnezeu în această zi şi am înălţat rugăciune de mulţumire lui Dumnezeu pentru binecuvântarea revărsată de-a lungul anilor asupra acestei sfinte biserici, asupra enoriaşilor care fac parte din această parohie ocrotită de Sfântul Dimitrie şi de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Am format astăzi cu toţii, cler şi credincioşi, un cor de inimi nenumărate, inimi care încearcă să bată în ritm de împărăţia cerurilor, de viaţă cât mai aproape de adevăr, de viaţa creştinească şi românească. Zidim biserici, venim la biserică, ne închinăm şi ne rugăm în biserică din dorul de viaţa veşnică. Şi ce este viaţa veşnică? Răspunsul la această întrebare ni-l dă Sfântul Evanghelist Ioan care afirmă că viaţa veşnică este cunoaşterea lui Dumnezeu, iar la cunoaşterea lui Dumnezeu se ajunge prin cunoaşterea credinţei, prin trăirea credinţei şi prin mărturisirea credinţei“, a spus IPS Teofan.
La finalul slujbei au mai rostit alocuţiuni pr. protopop Lucian Leonte, care a dat citire hrisovului de sfinţire, şi pr. paroh Dumitru Volentiru, care a mulţumit binefăcătorilor şi celor prezenţi la eveniment. IPS Teofan a acordat pr. paroh Dumitru Volentiru distincţia „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei“ pentru merite deosebite în păstrarea credinţei şi promovarea culturii creştine, precum şi diplome şi distincţii de vrednicie consiliului şi comitetului parohial, dar şi binefăcătorilor lăcaşului de cult.
Biserica „Sfântul Mucenic Dimitrie“ a fost construită în anul 1833 de către comisul Ioan Macromat, secundat de către medelnicerul Grigorie Racliş, ambii din Botoşani, pe o temelie de piatră neuniformă, aparţinând altei biserici mai vechi construită probabil după 1700. Ultimele lucrări de restaurare ale lăcaşului de cult au fost efectuate în perioada 1994-2012 prin strădania preotului paroh Dumitru Volentiru şi osârdia unor credincioşi din municipiul Botoşani. Documentaţia tehnică a restaurării a fost întocmită de prof. dr. ing. Marcel Patraş din Iaşi, care a condus şi lucrările de consolidare, alături de ing. Adrian Iosub din Botoşani. Pictura în tehnica frescă a fost executată în perioada 1996-2012 de către prof. Dan Gogu din Bucureşti, pictor de categoria I. Tot în această perioadă s-a construit şi complexul parohial, alcătuit din capela mortuară, sala de prăznuire, casa parohială, agheazmatarul, anexele gospodăreşti şi noua împrejmuire a curţii bisericii.