Zile de rugăciune și comuniune în comunitățile ortodoxe din Danemarca

Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord

Zile de rugăciune și comuniune în comunitățile ortodoxe din Danemarca

Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Europei de Nord a desfășurat, în perioada 22–25 octombrie 2026, o amplă vizită pastorală în Regatul Danemarcei, marcată de slujiri arhierești cu frații preoți și diaconi, întâlniri duhovnicești cu tinerii români și scandinavi convertiți la Ortodoxie, botezuri și momente de comuniune frățească, dar și de cercetarea și mângâierea familiilor aflate în suferință.

Un moment de profundă emoție l-a constituit Botezul de urgență al micuțului Serafim Gabriel, săvârșit duminică seara, 25 octombrie 2026, la Copenhaga, înaintea unei complicate intervenții chirurgicale pe cord deschis, programată pentru marți, 27 octombrie.

Vizita pastorală a început joi, 22 octombrie, în Peninsula Iutlanda, unde ierarhul a cercetat mai multe comunități parohiale, întâlnindu-se cu preoții, familiile și credincioșii ortodocși. În cursul serii, Preasfințitul Părinte Macarie a săvârșit Taina Sfântului Botez pentru pruncul Iustin-Gabriel, cel de-al doilea copil al tinerilor părinți Florin-Claudiu și Maria-Daniela Petrache, în biserica parohială din Vejle–Kolding. (foto, aici)

În seara aceleiași zile, ierarhul s-a îndreptat către Mănăstirea de maici din Isenvad–Ikast, unde a participat la privegherea de noapte, iar vineri, 23 octombrie, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, cu prilejul hramului închinat Sfântului Cuvios Macarie Romanul.

La sărbătoarea așezământului monahal, ocrotit și de Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, au fost cinstite în mod deosebit Icoanele Maicii Domnului „Împărăteasa Milostivă pe Tron” și „Alăptătoarea” de la Țibleș. Au fost pomeniți, de asemenea, Sfântul Apostol Iacob, rudenia Domnului, primul Episcop al Ierusalimului, și Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu, mărturisitor al credinței în vremea prigoanei comuniste, sărbătoriți împreună în aceeași zi de 23 octombrie. (video, aici)

Sâmbătă, 24 octombrie, Preasfințitul Părinte Macarie a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în nou-înființata Parohie „Cinstirea Icoanei Maicii Domnului «Alăptătoarea» de la Țibleș și Sfinții Cuvioși Paisie și Cleopa de la Sihăstria”, din Middelfart–Fredericia, situată la întâlnirea dintre sudul Peninsulei Iutlanda și Insula Fyn.

În după-amiaza aceleiași zile, Episcopul Europei de Nord s-a întâlnit, în zona Vejle–Kolding, cu tinerii CTSM – Centrul pentru Tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” din sudul Peninsulei Iutlanda. La această întâlnire au participat tineri români, danezi, groenlandezi și de alte naționalități, între care și tineri care au descoperit și au îmbrățișat credința ortodoxă.

Întâlnirea a constituit un prilej de dialog duhovnicesc, de întărire a legăturilor de prietenie și de încurajare a tinerilor să rămână aproape de Hristos și de Biserica Sa. Într-o lume marcată adeseori de însingurare, nesiguranță și înstrăinare, comuniunea în credință a tinerilor de diferite naționalități a mărturisit frumusețea și universalitatea Ortodoxiei.

Tot sâmbătă, în biserica parohială din Vejle, Preasfințitul Părinte Macarie a botezat-o pe micuța Liliana, cea de-a doua fiică a tinerilor părinți George Costin, iconar, și Cristina Benescu. Nași de Botez au fost Paul și Xenia, o familie daneză convertită la Ortodoxie, care au participat la această sărbătoare împreună cu copiii lor, Iohanes și Emanuel. Momentul a evidențiat, încă o dată, legăturile sufletești dintre familiile românești și cele daneze reunite în aceeași credință și în aceeași familie euharistică.

Duminică, 25 octombrie, Episcopul Macarie a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în comunitatea ortodoxă românească din Odense, orașul danez cunoscut în întreaga lume ca locul natal al scriitorului Hans Christian Andersen. Cu acest prilej, a fost cinstit și Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi, Ocrotitorul Bucureștilor, a cărui sărbătoare se apropie, și care, împreună cu Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, ocrotește comunitatea euharistică din Odense.

La Dumnezeiasca Liturghie au participat numeroși credincioși români, alături de danezi și alți scandinavi convertiți la Ortodoxie. Ierarhul s-a întâlnit și cu mai mulți catehumeni care se pregătesc să primească Sfânta Taină a Botezului în lunile următoare, în comunitățile ortodoxe din Regatul Danemarcei. (foto, aici)

De-a lungul acestor zile, Preasfințitul Părinte Macarie a continuat și rânduiala privegherilor de noapte la Mănăstirea de maici din Isenvad–Ikast, purtând în rugăciunile sale pe clericii, viețuitorii din cinul monahal, familiile, tinerii, copiii și toți credincioșii încredințați păstoririi sale.

Unul dintre cele mai emoționante momente ale acestei vizite pastorale s-a petrecut duminică seara, 25 octombrie, la Copenhaga, în Spitalul pediatric, unde Preasfințitul Părinte Episcop Macarie a cercetat o familie românească greu încercată de suferință.

Micuțul Serafim Gabriel urmează să fie supus marți, 27 octombrie 2026, unei complicate intervenții chirurgicale pe cord deschis. Înaintea acestei încercări, ierarhul a săvârșit Sfânta Taină a Botezului de urgență, încredințându-l pe prunc ocrotirii și iubirii milostive a Mântuitorului Iisus Hristos. A fost un moment în care bucuria nașterii duhovnicești s-a împletit cu lacrimile, cu emoția și cu nădejdea părinților, iar rugăciunea Bisericii a devenit sprijin și mângâiere pentru întreaga familie. Preasfințitul Părinte Macarie s-a rugat cu stăruință pentru sănătatea pruncului, pentru întărirea părinților săi și pentru luminarea și călăuzirea medicilor care îl vor îngriji și îl vor opera.

În aceste zile de grea încercare, micuțul Serafim Gabriel și părinții săi sunt purtați în rugăciunile ierarhului și ale comunităților ortodoxe de pretutindeni, cu nădejde în mila și ajutorul Atotmilostivului Dumnezeu.

Astfel, vizita pastorală a Episcopului Macarie în Regatul Danemarcei a unit bucuria Dumnezeieștii Liturghii, lumina Sfântului Botez, râvna tinerilor convertiți la Ortodoxie și lacrimile unei familii aflate în suferință. De la privegherile mănăstirești din Ikast–Isenvad până la întâlnirile cu tinerii din Iutlanda, de la comunitățile euharistice din Middelfart–Fredericia și Odense până la Botezul de urgență al micuțului Serafim Gabriel din Copenhaga, toate aceste momente au mărturisit aceeași realitate vie: Biserica este familia în care bucuria unuia devine bucuria tuturor, iar durerea unuia este purtată, prin rugăciune și iubire, de întreaga comunitate.

Alătură-te comunității noastre pe WhatsApp, Instagram și Telegram!
Citește despre: