Zile de sărbătoare la Mănăstirea Hadâmbu
Biserica "Naşterea Maicii Domnului" a Mănăstirii Hadâmbu din judeţul Iaşi îşi serbează marţi, 8 septembrie 2015, hramul. Cu acest prilej, pelerini vor avea posibilitatea să participe la un program liturgic deosebit, închinat Născătoarei de Dumnezeu.
Colţul de rai din Dealul Hadâmbului îi va primi şi anul acesta pe credincioşii din toată ţara în jurul datei de 8 septembrie, când biserica noastră serbează Naşterea Maicii Domnului. Împresuraţi de griji şi de necazuri, oamenii vin la aşezarea monahală, ce a renăscut după 1990, prin venirea arhimandritului Nicodim Gheorghiţă, stareţul mănăstirii. În grija Măicuţii Domnului şi a obştii monahale sunt lăsate toate frământările, pentru ca Preabunul Dumnezeu să se milostivească şi să dăruiască izbăvire şi alinare. Născătoarea de Dumnezeu, care ţine lumea cu rugăciunile ei, răsplăteşte şi mijloceşte mereu spre cei ce i se roagă, atât la Hadâmbu, unde se află icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, cât şi în locaşurile de închinăciune din parohii şi mănăstiri. "Sărbătoarea hramului mănăstirii noastre este prilej de bucurie, atât pentru noi, cât şi pentru credincioşii de pretutindeni", a mărturisit arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, care şi-a exprimat bucuria pentru că la slujba din ziua hramului, Sfânta Liturghie va fi săvârşită de Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor.
Pelerini aşteptaţi cu dragoste de obştea monahală
Programul dedicat hramului va începe mâine, 6 septembrie 2015, cu Slujba Acatistului (ora 8:30) şi va continua cu Sfânta Liturghie (ora 9:30) şi cu procesiunea de scoatere a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului (ora 13:00). După ce sfânta icoană va fi depusă în baldachinul special amenajat, se va sluji Acatistul Maicii Domnului - Axioniţa de la Mănăstirea Hadâmbu, iar apoi se va rosti un cuvânt de învăţătură. În aceeaşi zi, se va săvârşi Vecernia (ora 16:00) şi Utrenia (ora 24:00). Luni, 7 septembrie 2015, se vor oficia Slujba Acatistului (ora 7:30), Sfânta Liturghie (ora 8:00), Slujba Acatistului Sfântului Ioan Botezătorul (ora 14:00), Privegherea în cinstea Naşterii Maicii Domnului (ora 18:00), Taina Sfântului Maslu (ora 20:00), Utrenia (ora 24:00). Marţi, 8 septembrie 2015, credincioşii sunt aşteptaţi la Slujba Aghesmei mici (ora 8:00), la Slujba Acatistului (ora 8:30), şi la Sfânta Liturghie (ora 9:30), oficiată de PS Calinic Botoşăneanul. La ora 12:00, va avea loc tradiţionala agapă frăţească pentru toţi pelerinii, iar la ora 16:00 se va sluji Vecernia, urmând ca la ora 20:00, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului să fie reaşezată în biserica-monument a mănăstirii. "Ne străduim ca şi anul acesta să-i primim aşa cum se cuvine pe credincioşii pelerini, evlavioşi şi trăitori, care o cinstesc pe Măicuţa Domnului. Suntem pregăţiţi să oferim hrană unui număr mare de pelerini care urcă la Mănăstirea Hadâmbu. Sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului ne dă prilej să ne bucurăm mult mai mult decât în celelalte zile. Oamenii o laudă prin cântări religioase frumoase pe Maica Domnului. Îi aşteptăm cu multă credinţă şi dragoste duhovnicească pe toţi pelerinii, care vin la Hadâmbu pentru sufletul lor. Îi sfâtuim pe toţi să vină cu nădejde, cu credinţă şi dragoste către Maica Domnului", s-a exprimat arhimandritul Nicodim Gheorghiţă.