1. Sf. Ioan Iacob Hozevitul

Sfântul Ioan (Ilie din Botez) s-a născut pe 23 iulie 1913, în satul Crăiniceni, județul Botoșani. Rămas orfan de mic, a fost crescut de bunica sa Maria, iar mai apoi de unchiul său Alecu Iacob, care l-a ajutat să continue gimnaziul şi liceul.

În anul 1933 a intrat în obştea Mănăstirii Neamț, unde peste trei ani a fost călugărit cu numele de Ioan. Ulterior a plecat în Ţara Sfântă unde a trăit mai întâi doi ani ca pustnic, iar apoi a intrat în Mănăstirea Sfântul Sava. În 1947 a devenit egumen al Schitului românesc Sfântul Ioan Botezătorul de pe Valea Iordanului, unde a rămas până în anul 1952.

Ultimii opt ani din viață i-a petrecut într-o peșteră greu accesibilă, numită Sfânta Ana, din apropierea Mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul. Acolo a trecut la cele veșnice pe 5 august 1960, la vârsta de 47 de ani.

„Dacă nu se duce mintea
Sus la ceruri sau la moarte,
Prea ușor se rătăcește
La vorbirile deșarte.
Și de nu se odihnește
Mila păcii întru noi,
Vom găsi mereu pricină
De gâlceavă și război”.

Epigramă, Sf. Ioan Iacob

După  20 ani de la trecerea sa la cele veșnice, i-a fost deschis mormântul unde i s-a găsit trupul plin de mireasmă. Sfintele sale moaște au fost așezate spre cinstire în biserica Mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul.

2. Sf. Casiana

Sfânta Casiana, numită în unele locuri Casia, Casiani sau Icasia, o monahie care a trăit în secolul al IX-lea, este una dintre puținele scriitoare de imne religioase și singura ale cărei lucrări fac parte din cultul actual.

Tradiţia şi cercetarea manuscriselor atribuie Sfintei Casiana 49 de imne religioase şi alte 261 versuri profane.

Cel mai cunoscut imn este cântarea ce îi poartă numele, Cântarea Casianei, care face parte din slujba Deniei din Marea Miercuri:

„Doamne, femeia ceea ce căzuse în păcate multe, simţind Dumnezeirea Ta, luând rânduială de mironosiţă şi tânguindu-se, a adus Ţie mir mai înainte de îngropare, zicând: Vai mie! Că noapte îmi este mie înfierbântarea desfrâului, şi întunecată şi fără de lună pofta păcatului. Primeşte izvoarele lacrimilor mele, Cel ce scoţi cu norii apă din mare; pleacă-Te spre suspinurile inimii mele, Cel ce ai plecat cerurile cu nespusa plecăciune. Ca să sărut preacuratele Tale picioare şi să le şterg pe ele iarăşi cu părul capului meu. Al căror sunet auzindu-l cu urechile Eva în rai în amiazăzi, de frică s-a ascuns. Cine va cerceta mulţimea păcatelor mele şi adâncurile judecăţilor Tale, Mântuitorul sufletelor, Izbăvitorul meu? Să nu mă treci cu vederea pe mine, roaba Ta, Cel ce ai nemăsurată milă”.

3. Sf. Ioan Damaschin

Cunoscut pentru lupta împotriva iconoclaştilor, Sf. Ioan Damaschin este un mare imnograf de origine arabă. Lui îi este atribuită imnografia Învierii din rânduiala Octoihului, cântări pe care le auzim la slujbele Vecerniei și Utreniei.

Sfântul Ioan a trăit în Damasc pe vremea împăratului Leon Isaurul (717-741) şi a lui Constantin Copronim (741-775).

Sfântul Ioan Damaschin este părintele şi dogmatistul cel mai aproape de sufletul ortodocşilor pentru că a ştiut „să toarne hristologia şi învăţătura de credinţă a Sfinţilor Părinţi în formule liturgice, memorabile” potrivit Arhid. Ioan Ică Jr.

Sfântul Ioan Damaschin este cinstit în ziua de 4 decembrie.

4. Sf. Roman Melodul

Cunoscut drept „cântăreţul Maicii Domnului”, Sf. Roman Melodul este cel mai cunoscut imnograf creştin.

Sfântul Roman s-a născut într-o familie de evrei din cetatea siriacă Emesa în anul 485 şi din tinereţe l-a slujit pe Dumnezeu, petrecând în feciorie şi curăţie, aşa că a ales calea monahismului în oraşul Verit (actualul Beirut).

A fost paraclisier în Biserica Veritului, apoi diacon, iar unii spun chiar că ar fi ajuns preot. Avea o viață ascetică deosebită și o mare evlavie față de Maica Domnului.

Cea mai cunoscută dintre cântările compuse de Sfântul Roman Melodul este Condacul Nașterii Domnului:

„Fecioara astăzi, pe Cel mai presus de fiinţă naşte şi pământul peştera Celui Neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc şi magii cu Steaua călătoresc. Că pentru noi s-a născut Prunc Tânăr, Dumnezeu, Cel mai înainte de veci”.

5. Sf. Proroc David

Opera poetică a Sfântului Proroc David este cuprinsă în Cartea Psalmilor a Vechiului Testament.

Sfântul și dreptul rege David a fost cel de-al doilea rege al Israelului biblic, urmându-i regelui Saul și a trăit și domnit cu aproximativ 1.000 de ani înainte de nașterea Domnului nostru Iisus Hristos. A fost de asemenea unul din proorocii Vechiului Testament și strămoș al Domnului nostru Iisus Hristos.

Pe lângă faptul că a fost harpist al regelui Saul, David a compus un număr mare de Psalmi utilizați foarte frecvent în cultul ortodox.

Cel mai cunoscut psalm este Psalmul 50 care exprimă pocăința profundă a Regelui David pentru că a săvârșit adulter cu soția lui Urie pe care l-a trimis în câmpul de luptă pentru a fi ucis.

6. Sf. Nicolae Velimirovici

Unul dintre cei mai iubiți sfinți contemporani și un predicator de o valoare incontestabilă numit „Gură de Aur al secolului XXI”, Sf. Nicolae Velimirovici este și un mare poet creștin.

Episcopul Nicolae s-a născut pe 23 decembrie 1880 în Serbia. Educația sa, începută în sânul familiei, a continuat la Mănăstirea Celie și la gimnaziul din Valievo. A urmat apoi Seminarul „Sfântul Sava” din Belgrad, apoi a studiat la Universitatea din Berna, dar și la Oxford (Anglia) și la Universitatea din Geneva.

În 1909, vindecându-se în mod minunat de dizenterie, Nicolae a hotărât să se călugărească.

În 1919, arhimandritul Nicolae a fost hirotonit episcop al Jicei, în cadrul Bisericii Sârbe. În aprilie 1915, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost trimis de Biserica Sârbă în Anglia şi America, unde a susţinut numeroase cuvântări, luptând pentru unitatea sârbilor şi a popoarelor slave de miazăzi.

La începutul anului 1919 s-a întors în Serbia, iar în 1920 a fost strămutat în Arhiepiscopia Ohridei din Macedonia.

În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, Episcopul Nicolae a fost arestat şi torturat de nazişti. După război, în 1946 a emigrat în Statele Unite ale Americii, unde a început să predea în cadrul câtorva seminarii creştin-ortodoxe. A trecut cele veșnice pe 18 martie 1956.

Pe 19 mai 2003, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe a hotărât trecerea episcopului Nicolae (Velimirovici) al Ohridei şi Jiciei în rândul sfinţilor.

Una dintre cele mai cunoscute opere ale Sf. Nicolae este poezia autobiografică „Rugăciunile unui întemnițat”, scrisă în limba sârbă (1952).

„Ce folos are omul că dobândeşte lumea toată
Dacă peste puţin va pieri?
Ce folos are omul de coroana împărătească
Ce-i şade pe cap
Dacă peste puţin va trebui să o lase
Şi în pământ să putrezească?
Ce-i folosesc omului grămezile adunate
De aur şi argint
Dacă peste puţin din ale lui coaste
Va creşte iarba?”

– Sf. Nicolae Velimirovici, Cântare de laudă

7. Sf. Efrem Sirul

Sfântul Efrem Sirul, cunoscut drept „Poetul pocăinței”, a trăit în Siria secolului 4.

Tatăl lui era preot păgân şi l-a alungat pe copilul lui de acasă, pentru că avea compasiune faţă de creştini. Tânărul a fost ajutat atunci de Episcopul Iacob, care l-a îndrumat pe Efrem în rugăciune şi meditaţie la cuvântul lui Dumnezeu.

Cuviosul Efrem nu avea nici o avere, luptând zi şi noapte cu foamea şi somnul. Toate acestea erau încununate de o smerenie deosebită, de darul inimii zdrobite şi al lacrimilor de pocăinţă.

Sfântul îşi plângea propriile păcate şi păcatele oamenilor. Lecturarea învăţăturilor Sfântului Efrem despre zdrobirea inimii şi despre Judecata de Apoi nu poate lăsa indiferentă nici chiar o inimă împietrită. Multe generaţii de creştini au simţit aproape de suflet operele Sfântului Efrem, mai ales „Cele şapte plânsuri”.

Una dintre cele mai cunoscute opere ale Sfântului Efrem, utilizată astăzi în cultul ortodox, în special în Postul Mare, este Rugăciunea „Doamne și Stăpânul vieții mele”.

Sursa: basilica.ro