Ziua României – prilej de unire de la mic la mare
Enoriașii Parohiei Sfânta Cuvioasă Parascheva din satul Țolici care au participat la Sfânta Liturghie duminică, 4 decembrie 2022, s-au bucurat de un moment artistic, susținut în memoria eroilor neamului, de către membrii Corului „Bucuria”.
Cei mai mari, liceenii din grup, și cei mai mici, preșcolarii, au creat emoție auditoriului numeros. Doamna preoteasă Ioana Nemțanu i-a îndrumat cu dragoste pe tineri spre exprimarea iubirii de neam, prin cântec și poezie, cu sensibilitatea glasurilor curate și sincere.
Astfel s-a marcat ziua de 1 Decembrie, când românii de pretutindeni sărbătoresc Ziua Națională, cel mai important moment din istoria noastră. În urmă cu 104 ani, la 1918, la Alba Iulia, a avut loc Marea Adunare ce a votat unirea Transilvaniei cu România, și a consfințit ceea ce acum numim România Mare. Pe 1 decembrie 1918, se decide astfel în unanimitate unirea Transilvaniei, Crişanei şi Maramureşului cu România, dar cu păstrarea unei autonomii locale, pe baze democratice, cu egalitate între naţionalităţi şi religii.
Adunarea Naţională a poporului român din Transilvania, Banat şi părţile ungurene a primit rezoluţiunea prezentată prin Vasile Goldiş în întregimea ei şi astfel unirea acestei provincii româneşti cu ţara mamă este pentru toate veacurile decisă, anunţa atunci Gheorghe Pop de Băseşti, preşedintele Marii Adunări.
În spațiul primitor al Centrului Social „Sfântul Stelian”, copiii au creat însemne în culorile drapelului, simboluri pe care le-au dăruit cu multă bucurie enoriașilor ce au purtat în piept tricolorul, ascultând îndemnurile iubirii de neam, de limbă și de popor.
La final, toți copiii prezenți au primit daruri de la Sfântul Nicolae, cadouri pe care cu multă generozitate le-au oferit prietenii parohiei, oameni cu inimă bună.
Mulțumim tuturor celor care au făcut posibilă bucuria de astăzi! Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
(Prof. Adriana Mantea)