Ziua samariteanului milostiv, la Săvineşti
Credincioşii din Parohia "Sfinţii Voievozi" - Săvineşti, Protopopiatul Roznov, judeţul Neamţ, au sărbătorit pe 16 noiembrie 2014 în mod deosebit Duminica samariteanului milostiv. După oficierea Sfintei Liturghii, a avut loc o procesiune spre Centrul de servicii sociale "Samariteanul milostiv".
Duminica samariteanului milostiv a fost prilej de bucurie duhovnicească pentru enoriaşii Parohiei "Sfinţii Voievozi" - Săvineşti, Protopopiatul Roznov, judeţul Neamţ. Sfânta Liturghie din biserica parohială a fost urmată de o procesiune, devenită tradiţie în această duminică specială pentru comunitatea din Săvineşti. În cuvântul adresat celor prezenţi părintele paroh Petru Munteanu a vorbit despre importanţa zilei de 16 noiembrie pentru Parohia "Sfinţii Voievozi" - Săvineşti. A urmat procesiunea către sediul Centrului de servicii sociale "Samariteanul milostiv", la care au participat credincioşii din parohie, alături de slujitorii sfintelor altare. La finalul întâlnirii, părintele paroh Petru Munteanu a mulţumit celor care susţin activitatea centrului aflat în sărbătoare. "Ne manifestăm recunoştinţa faţă de toţi colaboratorii şi susţinătorii noştri discreţi care fac posibilă activitatea noastră. Îi asigurăm că ne dorim în proiectele noastre consolidarea comunităţii prin proiecte educaţionale şi descoperirea valorilor sănătoase, ca principii de viaţă", s-a exprimat pr. paroh Petru Munteanu.
Activităţi educative şi sociale pentru comunitate
Centrul de servicii sociale "Samariteanul milostiv" a fost înfiinţat după ce Primăria Săvineşti a dat în folosinţă Bisericii, prin Hotărârea Consiliul Local, clădirea fostei şcoli din localitate (şcoala veche). În anul 2013, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a fost înfiinţat Biroul de Asistenţă Socială al Parohiei Săvineşti, care are trei angajaţi. Clădirea şcolii vechi, cu o arhitectură deosebită, construită în prima parte a secolului XX, se afla într-o stare de degradare. Cu eforturile parohiei, s-a reuşit renovarea parţială a acesteia. Pe termen mediu şi lung aici se va înfiinţa o grădiniţă socială, un aşezământ pentru vârstnici şi un centru comunitar, în care să se desfăşoare activităţi educativ-culturale şi sociale pentru toate categoriile de vârstă din comună. Din anul 2013, în cadrul Centrului de servicii sociale "Samariteanul milostiv", îşi desfăşoară activitatea un atelier de creaţie, în cadrul căruia sunt realizate produse artizanale, decorative, cum ar fi: lumânări decorative, steluţe croşetate, îngeraşi şi clopoţei croşetaţi, ornamente, dar şi brăţări împletite cu cruciuliţă. Tot aici îşi desfăşoară activitatea redacţia revistei online „Jurnal spiritual“ (www.jurnalspiritual.eu) şi redacţia buletinului parohial "Hai cu noi". "Începând cu acest an, în cadrul centrului nostru s-au desfăşurat activităţi cu tinerii din comunitate. Am lansat centrul de tineret «Hai cu noi» şi am înfiinţat un serviciu de after-school la care, momentan, sunt înregistraţi copii ce provin din familii vulnerabile. Ne dorim ca pe parcurs să participe toţi copiii care doresc să primească ajutor la lecţii şi să-şi petreacă timpul într-un cadru educativ", a amintit Brînduşa Albert, coordonator de proiecte sociale în cadrul Fundaţiei Solidaritate şi Speranţă - filiala Săvineşti, celor care au luat parte la procesiune. (Brînduşa Dediu, Constantin Ciofu)