Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk, Preşedintele Departamentului de relaţii externe al Patriarhiei Moscovei a ţinut o alocuţiune la Conferinţa internaţională “Dialogul interconfesional creştino-iudeo-musulman”  care s-a desfăşurat la Budapesta la începutul lunii iunie 2011. Tema acestei alocuţiuni a fost:  “Problema intoleranţei religioase. Ce putem noi face împreună?”

“Problema intoleranţei religioase. Ce putem noi face împreună?”

Permiteţi-mi să vă supun atenţiei o prezentare consacrată libertăţii religiei în lume şi în anumite regiuni, precum şi cooperarea inter-religioasă în acest domeniu.

Libertatea de conştiinţă este un drept al omului, recunoscut  în mod  fundamental şi universal de toate tratatele internaţionale de apărare a drepturilor omului. Persecuţiile pentru raţiuni religioase sunt nu numai intolerabile, ci şi profund imorale.  Aceasta este raţiunea pentru care comunitatea europeană şi organizaţiile internaţionale lucrează de multă vreme pentru a combate difuzia unor fenomene ca islamofobia sau antisemitismul.  Ele vizează să stabilească justiţia şi ordinea dreptului într-o sociatate în care credincioşii să se simtă în siguranţă. Aceste eforturi sunt de mare actualitate într-o epocă de activizare a proceselor migratorii care au antrenat o modificare a hărţii religioase şi entice a Europei.  Astfel, în 1992, peste 7 milioane de musulmani trăiau în Europa occidentală. În 2004 cifra s-a ridicat la 15 milioane de adepţi ai islamului în Uniunea Europeană. Astăzi sunt aproape 24 de milioane. Şi constatăm că autorităţile statelor europene fac mult pentru ca migranţii şi europenii de origine islamică să nu se simtă respinşi, nici cetăţeni de mâna a doua, cu egali în drepturi, şi în sfera religioasă.  

Această situaţie, totuşi, este departe de a implica toate statele şi toate regiunile lumii. În secolul al XXI-lea, suntem confruntaţi cu cazuri de persecuţie a creştinilor, începând cu restricţii ale drepturilor lor civile până la violenţă fizică şi moarte. Conform datelor publicate la mijlocul lunii mai a anului în curs, sunt peste 100 de milioane de creştini care sunt obiectul persecuţiilor şi discriminării peste tot în lume. Printre ei sunt cel puţin 1 milion de copii. Acest lucru ne preocupă profund.

Noi trăim astăzi într-o nouă epocă de persecuţii împotriva creştinilor, pe care unii o compară cu epoca împăraţilor romani din primele trei veacuri creştine. Ţările prospere nu ştiu nimic sau nu vor să ştie nimic. Doar câteva organizaţii publice de apărare a drepturilor omului încearcă să atragă atenţia asupra situaţiei nefericite a acestor credincioşi.

Să ne amintim că înainte de 2003, în jur de 1,5 milioane de creştini trăiau în Irak. Astăzi, nu a mai rămas decât o jumătate dintre ei, şi aceştia au rămas riscându-şi în fiecare zi viaţa. Din octombrie anul trecut când explozia teroristă în catedrala siro-catolică din Bagdad, care a însemnat moartea a 52 de persoane, comunitatea creştină din Irak trăieşte constant în frică de noi atacuri şi noi acte teroriste.

Primim de asemenea din Egipt, Sudan, Afganistan, informaţii despre persecuţiile sau restricţiile impuse creştinilor. Legea celebră şi tristă “a blasfemiei” din Pakistan este adesea utilizată pentru a condamna la moarte creştini.

Ideea de violenţă, de lipsă de respect pentru alte religii nu este inerentă Islamului, care este o religie pacific. Coranul spune că existenţa altor comunităţi religioase de tradiţie biblică este voinţa lui Allah. Cartea sacră a musulmanilor afirmă că toate comunităţile religioase sunt judecate după ceea ce au primit de sus. Aceste comunităţi sunt chemate să rivalizeze în lucruri bune, şi sensul profund al divergenţelor lor nu se manifestă decât în perspectivă eshatologică (Coran 5, 48). Coranul dă mărturie de necesitatea respectului pentru “oamenii Cărţii” adică creştini şi iudei.

Problema persecuţiei creştinilor are o altă dimensiune pe care nu pot să o ascund, căci ea îşi găseşte sursa în reprezentările creştinismului în sânul islamului, care văd în creştini unii extremişti sau secte harismatice. Să ne amintim de acel pastor din Florida care a comis un sacrilegiu, arzând Coranul. El aparţine unei mişcări sectare care ameninţă cu o poltică agresivă şi nerespectuoasă tradiţiile locale printre care şi musulmanii. Toate acestea alterează imaginea creştinismului, la fel cum sectele islamice deformează chipul islamului.   

Cazurile de persecuţie nu privesc doar pe creştini, musulmanii şi iudeii sunt în mod egal afectaţi. Războiul nedeclarat din Caucaz, purtat de nordul rus împotriva muftiilor, s-a transformat într-o veritabilă tragedie. Să ne amintim că una dintre ultimele victime este Anas-khadji Pchikhatchev, membră a Direcţiei spiritual a musulmanilor din Kabardino-Balkarie. Noi nu putem uita moartea tragică a musulmanilor şiiţi din Irak, numeroasele victime pe care le provoacă atentatele în oraşele israelite.

Astăzi, nou luăm la cunoştinţă din ce în ce mai mult că există o lume de forţe care au interes să folosească înfruntările religioase, pentru a crea focare de instabilitate. Ei folosesc pentru aceste scopuri tehnologie de informaţie contemporană, reţele sociale, metode de “spălare a creierelor”. Noi putem să rezistăm la acestea printr-o coexistenţă pacifică şi prin dezamorsarea conflictelor cu caracter religios.

Un dialog inter-religios intensiv este necesar astăzi mai mult decât niciodată, pentru ca fiecare comunitate să îşi manifeste credinţa şi tradiţiile sale, pentru dinamizarea bunelor relaţii de vecinătate şi o înţelegere reciprocă.  Acest dialog, se pare, nu trebuie să se limiteze la fraze nici la apeluri fără obiect. Trebuie să aducem o contribuţie reală la ameliorarea situaţiei credincioşilor.  Responsabilii religioşi trebuie să se opună intoleranţei cu privire la creştini, musulmani sau iudei. Niciun caz să nu treacă neobservat în fluxul informaţiilor şi evenimentelor cotidiene.

Suntem chemaţi cu toţii, fiecare din locul său, să facem tot ceea ce depinde de noi. Numai atunci vocea omului credinţei va deveni vocea convingătoare a adevărului care învinge forţa. Cunosc poziţia militantă a Conferinţei Bisericilor Europene (CEC) şi a Consiliului Conferinţelor Episcopale ale Europei (CCEE) care au chemat toate ţările Uniunii Europene să ia măsuri energice împotriva discriminării creştinilor pe planetă.

În Miercurea sfântă, catolicii din lumea întreagă s-au rugat pentru creştinii persecutaţi în Pakistan. În Europa, au fost create şi funcţionează diferite organizaţii de apărare a drepturilor, specializate în monitorizarea situaţiilor de intoleranţă religioasă, în special împotriva creştinilor. Ele aduc un ajutor material şi juridic victimelor acestora.

Nu pot să nu arăt poziţia Ungariei. Ungaria face parte dintre ţările care au atras atenţia comunităţii europene despre actele de agresiune împotriva copţilor în Egipt în 1 ianuarie 2011.  Era momentul preşedinţiei ungare a Uniunii Europene, şi Comitetul de Miniştri ai UE au delegat reprezentantul supreme de afaceri externe şi de politică a securităţii din cadrul UE să analizeze şi să propune cele mai bune soluţii pentru apărarea libertăţii religiei.  Printre documentele deja adoptate, citez Rezoluţia Uniunii Europene din 20 ianuarie 2011, despre “situaţia creştinilor în contextual lubertăţii religioase” şi rezoluţia analogă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

După părerea mea, experienţa Rusiei poate să fie utilă în lupta contra intoleranţei religioase. De secole, creştinii, musulmanii şi iudeii coexistă pacific în ţara noastră. Istoria Rusiei nu cunoaşte războaie religioase. În actuala Federaţie Rusă, unde musulmanii formează o minoritate religioasă, ei posedă aceleaşi drepturi cu majoritatea creştin-ortodoxă. Într-un anumit număr de cazuri, statul acordă un plus de ajutor comunităţilor musulmane şi altor organizaţii religioase. Există spre exemplu programe de finanţare a educaţiei islamice de către stat, care finanţează şi pelerinajele musulmanilor la Mecca.

Nu putem decât să ne bucurăm că discutăm despre un subiect atât de important şi sensibil ca apărarea libertăţii religiei în lume pe pământ ungar. Poporul acestei ţări a dat exemplu de fidelitate la tradiţiile sale religioase şi morale istorice, câştigându-şi respectul de la ceilalţi. Noua constituţie adoptată de Parlamentul ungar în aprilie mărturiseşte: poporul maghiar este unit “prin Dumnezeu şi prin creştinism”.