Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a slujit la hramul Mănăstirii Ostrog din Muntenegru

Ortodoxia în lume

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a slujit la hramul Mănăstirii Ostrog din Muntenegru

Cu prilejul sărbătorii Sfântului Vasile de la Ostrog, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a slujit ieri Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Ostrog din Muntenegru, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Ioanichie, Mitropolitul Muntenegrului și Litoralului, și un sobor de ierarhi, preoți și diaconi.

Slujba arhierească a fost săvârșită în ziua hramului închinat Sfântului Vasile de Ostrog, în prezența unui număr impresionant de credincioși veniți din mai multe țări pentru a se închina la moaștele sfântului făcător de minuni.

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidențiat legătura duhovnicească dintre popoarele ortodoxe din această parte a Europei, prin cinstirea comună a sfinților făcători de minuni:

Sfântul Ierarh Vasile al Ostrogului, făcătorul de minuni, și Sfânta Cuvioasă Parascheva, cea mult folositoare de la Iași, unesc creștinii ortodocși din această parte a lumii. Aproape în fiecare săptămână, în Catedrala Mitropolitană de la Iași, numeroși creștini din Muntenegru, Serbia și din alte țări din Balcani vin să se închine smerit la moaștele Sfintei Parascheva. În același timp, mulți pelerini români vin aici, la Ostrog, pentru a-l cinsti pe Sfântul Ierarh Vasile și pentru a aduce laudă lui Dumnezeu, Care săvârșește atâtea fapte minunate prin sfinții Săi.

Sfânta Cuvioasă Parascheva și Sfântul Ierarh Vasile sunt doi dintre sfinții lui Dumnezeu care sunt căutați de creștinii ortodocși cu multă ardoare, care sunt înconjurați cu multă cinstire și care aduc, prin rugăciunile lor, mult ajutor și binecuvântare.

De ce, oare, Sfântul Ierarh Vasile și Sfânta Cuvioasă Parascheva sunt atât de iubiți de poporul dreptcredincios? Sunt căutați și iubiți pentru că ortodocșii simt în binecuvântatele lor moaște puterea lui Dumnezeu, harul smereniei desăvârșite și ardoarea rugăciunii. Ei au împlinit cuvântul Domnului Hristos din Evanghelie: «Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este împărăția cerurilor» (Matei 5, 3), «Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu» (Matei 5, 8).

Simplitatea vieții, ca semn al smereniei, și curăția inimii, slobozită de patimi, îi fac pe sfinți părtași ai Împărăției Cerurilor și trăitori ai slavei lui Dumnezeu. Ei au fost binecuvântați să dobândească, încă din această lume, «cunoștința slavei lui Dumnezeu» (2 Cor. 4, 6), «preschimbându-se din slavă în slavă, ca de la Duhul Domnului» (2 Cor. 3, 18).

Mănăstirea Ostrog, așezată spectaculos în stâncă, este unul dintre cele mai cunoscute și iubite așezăminte monahale din lumea ortodoxă, adunând anual sute de mii de pelerini care caută ajutorul și mijlocirea Sfântului Vasile.

Alătură-te comunității noastre pe WhatsApp, Instagram și Telegram!
Citește despre: