145 de ani de la înfiinţarea primei şcoli din Moineşti
Şcoala Generală „Ştefan Luchian“ din Moineşti, judeţul Bacău, a găzduit joi, 2 februarie, un program de manifestări cultural-religioase prilejuit de împlinirea a 145 de ani de la înfiinţare.
Evenimentul a debutat cu o slujbă de pomenire a pictorului Ştefan Luchian şi a cadrelor didactice care au trecut la Domnul, săvârşită de un sobor de preoţi, foşti elevi ai şcolii. „Recunoaşterea oficială a valorii Şcolii «Ştefan Luchian» din Moineşti consfinţeşte drumul către ascendent al competenţei şi dăruirii profesionale de aproape un secol şi jumătate al corpului profesoral şi confirmă valoarea a mii de absolvenţi care, în creuzetul acestei şcoli, s-au transformat miraculos din adolescenţi şovăielnici şi vulnerabili în valori sociale şi personalităţi reprezentative în toate domeniile, purtând emblema şcolii până dincolo de hotarele ţării“, a menţionat prof. Eleonora Edu, directorul şcolii, în cuvântul de deschidere. Printr-un program artistic, elevii şcolii au evocat personalitatea pictorului Ştefan Luchian, care în 1909 a poposit la Moineşti pentru a se trata de boala care-i măcina trupul. Sceneta „Musafirul misterios“ a surprins un moment emoţionant. Pictorul, cu mâinile aproape paralizate, primeşte la ceas de seară o vizită neaşteptată: un tânăr care a scos de sub pelerină o vioară şi i-a cântat „Balada“. A dat mâna cu el şi a plecat tăcut. Atât de mult i-a mers la inimă cântarea tânărului George Enescu şi dragostea lui, încât durerile l-au lăsat pentru câteva zile. Atunci artele şi-au dat mâna, dându-ne pildă pentru o viaţă în armonie şi dragoste. Au fost evocate apoi principalele momente ale istoriei şcolii înfiinţată în 1867, remarcând numărul mare de absolvenţi care au performat în diferite domenii, datorită muncii jertfelnice a dascălilor acestei şcoli, care au slujit pe altarul sufletului de copil. „Din prima clipă în care am intrat în sala de sport am constatat că suntem înconjuraţi de picturi florale. Este adevărat, pe noi aceste picturi florale ne încălzesc. Afară vedem flori de gheaţă, în sală vedem elevi, flori de care noi, cadrele didactice, avem grijă şi dorim să avem grijă. Este un moment aniversar în care noi, cei ce suntem la conducerea instituţiilor de învăţământ, ne putem bucura şi ne putem mândri că avem posibilitatea să mulţumim cadrelor didactice care au activat în această şcoală“, ne-a spus prof. dr. Cristian Cuceac, inspector şcolar general adjunct al ISJ Bacău, prezent la eveniment.
Datorită unor profesori cu caractere de înaltă ţinută morală şi intelectuală, din această şcoală s-au ridicat peste 20 de preoţi şi profesori de religie, care slujesc astăzi Biserica lui Hristos. Atât cei prezenţi, cât şi foştii elevi care au trimis mesaje la aniversare din diferite colţuri ale lumii s-au întors în timp, la anii copilului de şcoală generală, la inocenţa acelor ani. La eveniment au mai participat prof. Irina Leonte - inspector de religie, prof. Eugen Jalbă - inspector de management, Valentin Vieru - viceprimarul municipiului Moineşti, directori, profesori pensionari, actuali şi foşti elevi şi alţi membri ai comunităţii locale.