165 de ani de la naşterea lui Eminescu, comemoraţi la Schitul Vovidenia

Arhiepiscopia Iaşilor

165 de ani de la naşterea lui Eminescu, comemoraţi la Schitul Vovidenia

Potrivit unei tradiţii deja împământenite la Schitul Vovidenia al Mănăstirii Neamţ, ieri, 15 ianuarie 2015, a avut loc o serie de manifestări dedicate poetului nepereche Mihai Eminescu, organizate de Asociaţia Culturală Vovidenia - Neamţ, în colaborare cu Primăria Vânători-Neamţ.

La împlinirea a 165 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, ieri-dimineaţă s-a oficiat la Schitul Vovidenia al Mănăstirii Neamţ Sfânta Liturghie, apoi s-a săvârşit slujba Parastasului pentru marele poet şi familia lui. La final, egumenul schitului, arhim. Mihail Daniliuc, le-a vorbit participanţilor despre legătura poetului cu zona Neamţului, amintind că Eminescu a locuit la Mănăstirea Neamţ cinci luni, timp în care, potrivit însemnărilor vremii, obişnuia să urce şi dealul Vovideniei, către locul cel tihnit numit mai târziu „Poiana liniştii“ de un alt mare scriitor al literaturii române, Mihail Sadoveanu. „Înălţăm rugăciuni pentru desăvârşitul român de la Neamţ, deoarece Eminescu a păşit pe aceste vetuste meleaguri  într-o perioadă grea a vieţii  în care nu atât boala, cât mai ales neprietenii l-au dorit a fi suferind“. În acelaşi cuvânt, s-a evidenţiat necesitatea ca pe lângă evenimentele culturale să se săvârşească şi slujbe de pomenire pentru oamenii de cultură ai naţiunii româneşti, ca bucuria şi comemorarea să fie depline. Vorbitorul a  mai adăugat: „Acum, la ceas comemorativ, declarăm odată cu carismaticul părinte Nicolae Steinhardt de la Rohia: «Îl iubim pe Eminescu“; şi când iubim pe cineva îi dorim binele suprem, mântuirea. De aceea ne-am rugat astăzi şi am cântat pentru el «Veşnică pomenire», dar şi «Hristos a înviat», nădăjduind că atunci când Domnul va rândui să ne reîntâlnim, să-l putem privi în faţă pe Eminescu, spunându-i că i-am dus mai departe idealul: iubirea credinţei strămoşeşti şi a neamului nostru. Îngăduie-ne, mărite Eminescu, să-ţi troienim memoria cu nesfârşite aduceri aminte ţie, celui ce ai cântat atât de dulce în limba românească şi ai iubit cu foc nestins sângele din care ai răsărit. Odată cu aceasta să ne arătăm recunoştinţa faţă de Dumnezeu, Care, din poporul român «te-a sorbit pe tine,  geniu al  neamului,  cum soarbe soarele un nour din marea de amar»“, au fost cuvintele de final ale egumenului Vovideniei.

Doamna primar a localităţii Vânători-Neamţ, juristul Maria Petrariu, a adresat şi ea un cuvânt celor prezenţi, mulţumind tuturor pentru participare şi îndemnându-i să păstreze şi să cultive valorile şi frumuseţile culturii româneşti, care sunt pentru noi un neasemuit tezaur, amintind că ziua de 15 ianuarie este şi ziua în care sărbătorim cultura română, în toată măreţia ei.

După slujba Parastasului şi după ce toţi participanţii - şcolari, profesori şi pelerini - au  primit colivă, colaci şi fructe, elevii, îndrumaţi de cadrele didactice de la şcolile din comuna Vânători-Neamţ, au susţinut un frumos program artistic, aducând în contemporaneitate sensibilitatea, frumuseţea şi profunzimea operei eminesciene.

Citește despre: