7 mai - 25 iunie: Retrospectiva atelierelor de lectură online „Spune-mi o poveste pentru suflet” la Iași

Arhiepiscopia Iaşilor

7 mai - 25 iunie: Retrospectiva atelierelor de lectură online „Spune-mi o poveste pentru suflet” la Iași

Departamentul Pro Vita, alături de Tabăra „Floare de colț” și Editura Doxologia, din cadrul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, a organizat în perioada 7 mai - 25 iunie 2020 ateliere de lectură online „Spune-mi o poveste pentru suflet”, pentru copii cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani.
În cadrul acestor ateliere, copiii au cunoscut valori importante pentru suflet, prin povești. Cărțile cuprind povești folositoare pentru viață: despre credință, familie, bunătate, iertare, frumusețea lumii înconjurătoare, copilărie și adopție. Cărțile care au fost alese sunt: „Lecția animalelor” din volumul „Poezie cu-n strop de duhovnicie” de la Mănăstirea Diaconești, „Copacul și dovleacul” din volumul „De vorbă cu bunicul” de Maria Dornescu, Tereza Lupeș și Cornelia Iștoc, „Lumea este darul lui Dumnezeu”, „Frățiorul și surioara sunt darul lui Dumnezeu” și „Raiul este darul lui Dumnezeu” de Lisa Tawn Bergen, „Copilăria. O poveste despre bucurie” și „Tudor. O poveste despre adopție” de Veronica Iani, „Locomotiva și băiatul ei” de Oana Chiru și Irina Dobrescu, „Invazia” de Lică Sainciuc și Claudia Patrole și „Tremurici Curajosul” din volumul „Trei povestiri pentru copii isteți” de Lăcrămioara Cojocaru. „Am organizat atelierele de lectură cu scopul de a-i apropia pe copii de povești și de valori ziditoare pentru suflet. Credem că astfel contribuim la formarea lor ca adulți care apreciază valorile Bisericii și ale familiei. E multă muncă în spate: alegerea cărților, ideile legate de activitățile inspirate de cărți, atenția la problemele tehnice ș.a. Cu toate acestea, a fost minunat, pentru că am cunoscut părinți și copii minunați. Mulțumim participanților, celor doi parteneri, Tabără „Floare de colț” și Editura Doxologia, și partenerilor media: Radio Trinitas, Doxologia Media și Agenția de presă Basilica”, a declarat Sorina Topliceanu, referent în cadrul Departamentului Pro Vita. Povestitoare a fost învățătoarea Andreea Ghiorghiță, voluntar Pro Vita Iași, studentă la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, secția Teatru. „Copii au fost foarte receptivi la atelierele de lectură. Fiecare poveste a fost aleasă cu scopul de a-i ajuta pe copii să cunoască ce este mai important pentru sufletul lor și să se cunoască pe sine mai bine. Prin povești tainele lumii înconjurătoare sunt mai ușor de înțeles. Sperăm că au fost ateliere cu folos”, a declarat Andreea Ghiorghiță. Atelierele de lectură vor continua după vacanța de vară. * Spune-mi o poveste pentru suflet este un proiect de educație caracterială prin intermediul poveștilor, inițiat de Ioana Revnic.
Citește despre: