Acţiune filantropică pentru beneficiarii BAS „Diaconia“
Persoanelor care beneficiază de sprijinul Biroului de Asistenţă Socială (BAS) "Diaconia" al Centrului eparhial Iaşi li se oferă, începând de ieri, pachete cu alimente pentru sărbătorile pascale. Cei care au primit acest ajutor sunt bătrâni bolnavi şi singuri, familii cu mulţi copii sau persoane cu dizabilităţi.
Biroul de Asistenţă Socială (BAS) "Diaconia" al Centrului eparhial Iaşi a început ieri derularea programului "Învierea Domnului, bucuria sărbătorii", în cadrul căruia 230 de beneficiari primesc pachete cu alimente de bază, precum şi produse tradiţionale de sărbători. Programul are loc cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ieri fiind împărţite 170 de pachete cu alimente familiilor nevoiaşe aflate în dificultate. "Ne-am orientat spre bătrânii bolnavi şi singuri, spre familiile cu mulţi copii şi spre persoanele cu dizabilităţi. Mâine (n.r. astăzi), programul va continua prin distribuirea de pachete la domiciliul persoanelor care nu se pot deplasa. Acest proiect se desfăşoară cu finanţare de la Centrul eparhial Iaşi şi din partea unor persoane care au dorit să aducă o rază de speranţă împletită cu bucurie familiilor nevoiaşe aflate în dificultate. S-au implicat membrii BAS "Diaconia" care au rămas şi peste program pentru a face faţă tuturor solicitărilor", a spus pr. Mihai Prodan, inspector în cadrul Sectorului de asistenţă socială şi medicală "Diaconia" al Arhiepiscopiei Iaşilor.